Un oficial FRF o vrea pe FCSB pe noul stadion din Ghencea. „E făcut din bani publici. Ce exclusivitate să ai?”

Mihai Stoichiță, oficial al FRF, o vrea pe FCSB pe noul stadion din Ghencea, chiar dacă a fost antrenorul celor de la Steaua, echipă alături de care a luat un titlu în 1998.

Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal crede că FCSB ar trebui să aibă dreptul să joace pe noul stadion din Ghencea, toate acestea deoarece arena a fost construită din bani publici și CSA Steaua nu poate avea exclusivitate.

Un oficial FRF o cere pe FCSB pe noul stadion din Ghencea

”Probabil că va fi deschis oricui va vrea să joace acolo. Mai întâi trebuie demonstrat apartenenţa stadionului la Minister… nu ştiu dacă are dreptul Ministerul Apărării Naţionale să aibă acel stadion făcut din bani publici. Şi dacă are dreptul să îl folosească în exclusivitate.

Ce exclusivitate să ai la treaba asta? Banii publici înseamnă bani comuni, ai mei, ai tăi, ai lui, ai tuturor care se plimbă în jurul nostru, prin parcul ăsta. Orice stadion poate fi accesat de oricine, este legea democraţiei, am vrut democraţie? Asta este legea democraţiei”, a declarat Mihai Stoichiţă pentru Telekom Sport.

Gigi Becali vrea să o ducă pe FCSB pe noul stadion din Ghencea

Gigi Becali și-a arătat intenția de a o duce pe FCSB pe noul stadion din Ghencea care a fost construit pentru ca echipele care vor veni să joace la EURO din 2021 să se antreneze, dar Florin Talpan se opune din cauza conflictului dintre latifundiarul din Pipera și CSA Steuaa. Noua arenă din Ghencea va intra în proprietatea Ministerului Apărării, dar va fi administrat de clubul Steaua.

Eu nu mă mai cert, nu mă mai bat. Dacă o să fie pace, atunci o să jucăm pe Ghencea. Hai să fie omenie. Așa este legea și dreptatea. Stadionul ăsta se deteriorează dacă nu plătesc eu pentru că CSA nu poate să îl țină. Poate le fac niște plângeri penale. Ei vin din liga de amatori si joacă pe stadion de 100 de milioane? Ei nu au voie! Eu nu fac pace cu Armata, eu fac pace cu suporterii.

Le dau cu legea în cap celor de la Armată și de la CSA. Dacă suporterii nu vor, atunci nu jucăm acolo. Să adune Mustață 20.000 de fani și să se întâlnească cu ceilalți. Eu nu vreau scandal, vreau pace. Eu joc când vreau în Ghencea pentru că mă lasă legea. Ce, e țara lor? Eu am adus 300.000.000 de euro. Am plătit la statul român peste 20 de milioane de euro taxe”, a spus Gigi Becali pentru Digi Sport TV.

Publicat: 06 06. 2020, 16:14