Un nou transfer pe filiera Botoșani-FCSB?! Fotbalistul care l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu: „Ar fi bun la orice echipă de top!”

Bucurie a fotbalistilor botoseneni dupa un gol marcat cu Alexandru Tiganasu, Christopher Braun, Joyskim Aurelien Dawa Tchakonte, Santos Mateus Barbosa si Malcom Sylas Laouari Edjouma in meciul de fotbal dintre FC Arges si FC Botosani, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, vineri 5 noiembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

FC Botoșani a pierdut barajul pentru Conference League în fața Universității Craiova, scor 0-2. Cu toate acestea, jucătorii moldovenilor rămân interesanți pentru granzii Ligii 1.

În urma prestațiilor sale de-a lungul sezonului, Ilie Dumitrescu l-a evidențiat pe Joyskim Dawa. Camerunezul, în vârstă de 26 de ani, l-a impresionat pe fostul mijlocaș, care îl vede o opțiune viabilă pentru FCSB, CFR sau Craiova.

Dawa a bifat 30 de meciuri pentru botoșăneni în acest sezon de Liga 1. Fundașul și-a trecut numele pe lista marcatorilor de 4 ori, reușind și o pasă decisivă.

Ilie Dumitrescu îl recomandă pe Dawa „granzilor” Ligii 1

Camerunezul a fost dorit în iarnă de Gigi Becali la FCSB. Latifundiarul s-a lovit, însă, de refuzul omologului său de la Botoșani. Valeriu Iftime a solicitat 800.000 de euro în schimbul fundașului, pe când Gigi Becali a oferit un sfert din acea sumă: 200.000 de euro. Patronul FCSB-ului considera atunci că este vorba de o răzbunare a lui Iftime, după ce Becali anunța că l-a păcălit cu transferul lui Edjouma.

Ilie Dumitrescu este de părere că Dawa ar putea face față la o echipă care se luptă la campionat. Fostul component al Generației de Aur l-a propus pe camerunez la formațiile de pe podiumul Ligii 1.

„Eu le dau un sfat tuturor celor care caută un fundaș central, este vorba despre acest Dawa. Nu știu cât costă, dar să se uite la el.  Ar fi bun la orice echipă de top, aici includ și Craiova, și FCSB. Chiar și Petrescu l-a remarcat deja”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru Digisport.

  • 650.000 de euro este cota de piață a lui Joyskim Dawa, conform Transfermarkt.com

  • Monaco B, Gil Vicente, FK Mariupol, Valmiera și FC Botoșani sunt echipele pe care fundașul în vârstă de 26 de ani le-a bifat în carieră

  • 9 prezențe are acesta în echipa națională a Camerunului. Și-a făcut debutul pentru prima reprezentativă în octombrie 2018

Publicat: 28 05. 2022, 10:52
Actualizat: 28 05. 2022, 10:59