Un nou patron în fotbalul românesc! Țucudean bagă mâna adânc în buzunar pentru a prelua un club: „Familia mea e implicată în afaceri”

Unul dintre cei mai bogați fotbaliști români, George Țucudean, și-a exprimat dorința de a deveni patronul unui club de fotbal după va pune capăt carierei de fotbalist.

Provenind intr-o familie înstărită, atacantul CFR-ului are planuri mari pe viitor, iar un pas important în afaceri va fi preluarea unui club din România. Gheorghe Cosma, bunicul jucătorului, are o afacere importantă cu mobilă în Arad, iar averea sa este estimată între 23 și 25 de milioane de euro.

La 26 de ani, Țucudean și-a etalat planurile de viitor: „Cred că voi juca atât cât mă țin picioarele. O să mă las atunci când nu mai pot și simt că nu mai are rost să forțez aiurea. Familia mea e implicată în foarte multe afaceri, deci nu cred că va fi foarte grea schimbarea, pentru că am ce să fac acasă.

Poate voi cumpăra un club, familia mea să dețină un club. Știu ce înseamnă să ai ca junior toate condițiile. Avem, de exemplu, niște antrenori foarte buni în Arad, care probabil n-au condiții din punct de vedere financiar. Ei nu au susținere, așa că acolo mă voi implica mult mai mult”, a declarat atacantul pentru DigiSport. 

De-a lungul carierei, Țucudean a evoluat în orașul natal la UTA Arad, Dinamo, Standard Liege, Charlton, FCSB, ASA Târgu Mureș, Pandurii, Viitorul și CFR Cluj

 

Publicat: 19 01. 2018, 15:53
Actualizat: 19 01. 2018, 15:54