Un fotbalist de perspectivă de la Dinamo: „Strâng bani să-mi cumpăr o masină, să ajung și eu cum trebuie la Săftica! Să nu mai depind de colegi”

Un fotbalist de perspectivă de la Dinamo
Vezi galeria foto - 5 poze

Un fotbalist de perspectivă de la Dinamo, Ionuț Amzăr, are o mare dorință: să-și cumpere din banii de salariu o mașină, ca să poată ajunge la antrenamentele de la Săftica, fără a mai depinde de colegii săi, care îl duc și-l aduc în fiecare zi.

Fundașul stânga, în vârstă de 18 ani, nu visează precum ceilalți tineri de vârsta sa, la lucruri extravagante. Își dorește o mașină decentă, cu care să poată ajunge la antrenamentele echipei, la Săftica și să nu mai apeleze la colegii de echipă.

În acest sezon, Ionuț Amzăr a bifat șase partide în Liga 1 și una în Cupa României pentru Dinamo, fiind una dintre surprizele plăcute din cadrul academiei din „Ștefan cel Mare”.

Ionuț Amzăr, un băiat cu bun simț și speranțe mari

Tănărul fotbalist a ajuns și la naționala de juniori U19 a României și recunoaște că îl are ca idiol pe fundașul stânga al celor de la Bayern Munchen, Alphonse Davies. Canadianul cu origine ghaneze, considerat unul dintre cei mai buni fundași stânga din lume.

„Stau cu părinții și cu fratele meu la casă, în Ștefănești. Strâng bani din salariu să-mi cumpăr o mașină, să ajung și eu cum trebuie la Săftica, să nu mai depind de colegi să mă ia din mers. Idolul meu? Mi-a plăcut Marcelo, dar acum sunt fascinat de Alphonso Davies, de la Bayern Munchen. Și el a plecat de jos, din Ghana… Poate fotbalul european va zâmbi și pentru mine într-o zi. Poate Bundesliga, poate alt campionat, să dea Dumnezeu să fiu sănătos!”, a povestit, emoționat, Ionuț Amzar, pentru LPF.

Alphones Davies a avut parte de un destin incredibil. A crescut într-un lagăr de refugiați, în Ghana, acolo unde părinții săi au fugit pentru a scăpa de războiul care a măcinat statul Liberia, în acei ani. Jucătorul în vârstă de 20 de ani a început fotbalul în Canada, la doar 5 ani, unde avea să rămână până la 19 ani, când a semnat cu Bayern Munchen.

Publicat: 22 10. 2021, 22:01
Actualizat: 22 10. 2021, 22:03