Ultrașii FCSB-ului și-au pierdut optimismul înaintea derby-ului cu Dinamo. „Ce se întâmplă la echipă?”

Ultrașii din gruparea Tornado 47 de la FCSB au ținut să puncteze 3 lucruri care țin de echipa finanțată de Gigi Becali înaintea derby-ului cu Dinamo din semifinalele Cupei României.

Aceștia au tras un semnal de alarmă în ceea ce privește accidentările numeroase de la vicecampioana României și s-au declarat nemulțumiți de faptul că Helmuth Duckadam, unul dintre marii fotbaliști trecuți pe la echipa roș-albastră, și-a dat demisia înainte de reluarea sezonului 2019 – 2020.

Ultrașii FCSB-ului și-au pierdut optimismul înaintea derby-ului cu Dinamo

Asta nu e tot! Ultrașii de la Tornado 47 au scris pe pagina de Facebook și despre meciul pe care FCSB îl va juca cu Dinamo, joi, 25 iunie, în semifinalele Cupei României, pe stadionul „Dinamo” din Ștefan cel Mare. Suporterii FCSB-ului cred că echipa lui Bogdan Vintilă ar trebui să se impună fără probleme, dar aceștia au semne de întrebare în ceea ce privește o posibilă de victorie a favoriților.

  1. ”Ce se întâmplă la echipă de am ajuns să avem atât de mulți accidentați ca la începutul sezonului?
    Chiar nu se pot rezolva aceste probleme, cu accidentările?
    Avem atâția accidentați în lot, cât nu sunt la toate celelalte echipe din Liga 1 la un loc.
    Exact când ne trebuia un lot mai numeros, din care să se aleagă un prim 11 de bază pentru restul sezonului, exact acum se întaâmplă să fie atât de mulți accidentați.
  2. Plecarea lui Helmuth Duckadam nu a venit într-un moment care să permită acest lucru, dimpotriva….Duckadam trebuia păstrat la echipă, ținând cont de ce a reprezentat și reprezintă pentru STEAUA.
  3. Mâine avem meci cu Dinamo (prima manșă din semifinalele cupei), o echipă pe care o bate cine vrea și cine nu vrea. În mod normal nu ar trebui să ne facem griji în privinta acestei duble si să ne calificăm în finală, în mod normal… Dar ținând cont de ce este la echipa noastră acum, cu atâția accidentați, unul care nu vrea să mai joace (Planic), unul plecat de la echipă (Gnohere), vom vedea ce va fi”, este mesajul postat de ultrașii de la Tornado 47.
Publicat: 24 06. 2020, 14:41