Ultimatum pentru Răzvan Zăvăleanu: „Nu ne mai putem compromite așa! Să îl numească antrenor principal, ăia nu știu de jupân în vestiar!” | EXCLUSIV

Ionel Augustin a vorbit pentru ProSport fără perdea și a dezvăluit că, începând de luni, fiecare zi care se scurge la Săftica, în condițiile actuale, duce la un dezastru.

Ionel Augustin, 66 de ani, fostul mare fotbalist al lui Dinamo, se ocupă alături de Iulian Mihăescu de antrenamentele echipei, după plecarea lui Gică Mihali, dar ambii o fac doar interimar. După ce Slobozia a învins Dinamo, scor 5-0, umilind trupa din „Ștefan cel Mare”, „Oneață” a decis să vorbească cu ProSport fără perdea și să prezinte realitatea lucrurilor pe plan sportiv de la Săftica.

„Oneață” a semnalat faptul că Iulian Mihăescu este supărat la rândul său că nu este numit antrenor principal cu toate drepturile, deoarece în condițiile de interimat, jucătorii nu îl ascultă și nu se pregătesc cum trebuie la antrenament.

Ultimatum pentru Răzvan Zăvăleanu: „Eu vorbesc din tot sufletul, iar suporterii mă pot judeca dacă ei consideră că vorbesc prostii!”

Ionel Augustin a vorbit cu ProSport la nici 24 de ore de la înfrângerea cu Slobozia și ne-a spus că nu a  putut să doarmă toată noaptea.

„Domnilor, știu că poate declarațiile mele de după meci au deranjat, dar vă rog să mă credeți că nu am dormit toată noaptea și îmi vine să plâng când vorbesc acum cu dumneavoastră de situația în care am ajuns noi. Alături de noi a rămas doar domnul Zăvăleanu, în rest suntem singuri. Nu mă refer la suporteri, deoarece ei sunt pe viață lângă Dinamo, ci doar la conducere. Jos pălăria în fața domnului Zăvăleanu, dar totuși așa nu mai merge.

Vă vorbesc din tot sufletul, iar suporterii mă pot judeca dacă ei consideră că eu vorbesc prostii. Însă, eu, Oneață, așa cum ei mă știu pe mine, nu pot ascunde la infinit mizeria sub preș. Am zis să tot vorbesc la pozitiv despre jucători până la meciul cu Slobozia, dar unii dintre ei trebuie să plece de urgență de la Dinamo. Nu au ce să caute aici pentru că ne vor duce în Liga 3, iar voi vreți ca noi să vorbim de promovare? Nu se pregătesc sub nicio formă cum trebuie la antrenamente. Luni vom discuta cu domnul Zăvăleanu și îi vom prezenta o listă cu jucătorii pe care nu trebuie să îi mai ținem pe aici. Este dureros ceea ce vă spun, dar nu pot să mai tac.

(Ionel Augustin)

Eu cu Iulică Mihăescu am acceptat să lucrăm din suflet pentru Dinamo, dar nu ne mai putem compromite la infinit, iar eu sper că domnul Zăvăleanu ne înțelege. De luni, dacă vom mai merge pe interimat, fiecare zi care trece duce la dezastru. Da, ați auzit bine, dezastru. Iulică Mihăescu este supărat și îl deranjează și pe el faptul că nu i se dă echipa pe mână cu toate drepturile de antrenor principal. Cum credeți că ne simțim noi când se tot vorbește de Ionuț Chirilă, Florentin Petre etc? Să vină ei și cu asta basta. Dar acești copii pe noi nu ne respectă sub nicio formă la antrenamente și se fac că se pregătesc dacă Iulică vine în fața lor doar ca antrenor interimar. Până la urmă nu e vorba că nu ne respectă pe noi, nu se respectă în primul rând pe ei.

Mihăescu le spune ceva, dar lor le intră pe o ureche și le iese pe alta, deoarece nu îl știu de jupân în vestiar. Pe mine ei mă respectă doar că am fost un fost jucător bun la Dinamo, nu ceea ce sunt acum în fața lor. Domnul Zăvăleanu, suporterii, dar și cei care au putere de decizie trebuie să înțeleagă că nu mai putem să continuăm fără drepturi totale.

Și mai este și o altă problemă. Degeaba încercăm noi  să căutăm jucători și să îi aducem la Dinamo, că poate antrenorul care o să vină o să spună că ăștia pe care noi i-am putea aduce nu sunt de Dinamo. De luni, dacă vom merge tot de umplutură pe la antrenamente, așa vom continua cu bătăi la scoruri, iar meciul de la Slobozia a fost doar începutul”, a spus Augustin.

Publicat: 10 07. 2022, 13:24
Actualizat: 10 07. 2022, 13:43