U Cluj continuă distracția. O nouă victorie la scor pentru „șepcile roșii”, după ce etapa trecută au învins cu 12-0. Câți spectatori au asistat la meciul cu CFR Dej

  • Dorin Goga a marcat din nou în Liga a IV-a, împotriva lui CFR Dej.
  • 2000 de oameni au fost prezenți la meciul jucat astăzi pe Cluj Arena.

Universitatea Cluj a jucat al doilea meci din istoria sa în Liga a IV-a. O pagină neagră dar obligatorie, pentru istoria clubului ce se apropie de anul centenariului. Dacă din derby-urile cu CFR Cluj a rămas doar amintirea, astăzi, fanilor clujeni le-au revenit în minte, uitându-se la numele adversarului. CFR Dej a fost oaspetele Universității pe Cluj Arena, iar meciul a semănat cu cel din etapa trecută.

Atmosferă mult peste nivelul jocului, 2000 de fani în tribune și un adversar nedemn pentru Universitatea, la care au jucat iarăși Goga, Abrudan și Giurgiu. S-a terminat 7-0, iar clujenii își mai trec în cont un scor de hochei, la începutul unui drum anevoios de a reveni în prima ligă. Lemac a marcat golurile 6 și 7, în două jocuri, puștii Hațiegan și Bercea au făcut-o și ei, golul 4 a fost reușit de Dorin Goga, probabil cel mai galonat atacant din Liga a IV-a, iar Cândea și Pintea au stabilit scorul final.

U Cluj are golaveraj 19-0 după primele două jocuri și continuă aventura plictisitoare și umilitoare prin fotbalul județean.

 

Publicat: 17 09. 2016, 19:21
Actualizat: 17 09. 2016, 19:22