Transformarea mega evidentă a unui fost patron din Liga 1. FOTO | Cum arată acum omul care a condus un club de tradiție al României, a candidat la șefia FRF și a fost acuzat de Dragnea că vrea să dea jos Guvernul României

Constantin Iacov, unul dintre patronii din fotbalul românesc al deceniului trecut, a trecut printr-o transformare evidentă. După ce a ieșit din lumina reflectoarelor, fostul om cu banii de la FC Național în perioada 2005-2007 a avut din ce în ce mai puține apariții publice, iar una dintre ele s-a întâmplat vineri dimineață.

Iacov a condus-o pe FC Național într-o perioadă în care apropierea de PSD, Victor Ponta și Gino Iorgulescu l-a ajutat să conducă clubul din „Parcul cu platani”. Anii au trecut, Iacov a ieșit din fotbal și a avut din ce în ce mai multe tangențe cu dedesubturile vieții politice din România, iar vineri a apărut schimbat. Are barbă, ochelari, iar timpul și-a spus cuvântul și în cazul său, Iacov având din ce în ce mai puține în comun cu omul care, în 2010, i se opunea lui Mircea Sandu în alegerile pentru șefia Federației Române de Fotbal. Atunci, Iacov, care intrase într-un conflict deschis cu „Nașul” nu a avut nicio șansă la scrutinul contra lui Mircea Sandu (192 vs. 67).


Cristi Iacov (foto) în emisiunea GSP Live, de vineri.


Constantin Iacov în urmă cu opt ani

Dragnea l-a acuzat că a vrut să dea jos Guvernul

În iunie 2017, Liviu Dragnea l-a numit pe Constantin Iacov, un apropiat al lui Victor Ponta, că s-ar afla printre oamenii care ar dori să preia Guvernul „cu forța”: „PSD a ieșit întârit, dar n-a fost ușor. Sunt presiuni din toate părțile pentru ca această coaliție să nu reușească să-și ducă programul de guvernare până la capăt. Acestă încercare a unui grup de câțiva politicieni și oameni de afaceri de a prelua prin forță acest guvern a eșuat. Și eu și colegii mei știm din primele două zile oameni din Guvern, foști oficiali din Guvern care au fost dați afară, spuneau printre alții de un om Costi Iacov, care suna, care mergea peste secretarul general al Guvernului în funcție, peste secretarul general adjunct, o doamnă care era în spital cu perfuzii, și care suna și în partid. Pe lângă noul lider politic, domnul Jianu, care își suna și foștii profesori să-i convingă, suna și acest domn prin partid”, spunea șeful PSD, după ce ieșea cu bine dintr-un Congres al Partidului.


Constantin Iacov (foto, alături de George Copos) în GIulești, la un meci Rapid – FC Național, alături de George Copos

Cine e Constantin Iacov

În declarația de avere din 2014, acesta scria că deține circa 50 de terenuri agricole și șase terenuri intravilane, din care trei în București, două în Buftea (Ilfov) și unul în Săcele (Brasov), două case de vacanță în Ilfov și Brașov, un apartament în București și două spații comerciale în București. El a mai declarat atunci că are o colecție de ceasuri în valoare de 800.000 de euro, conturi bancare de 3,8 milioane de euro și 2,9 milioane de lei și acțiuni la mai multe societăți comerciale. De fapt, Costantin Iacov este atât de bogat, încât l-a împrumutat pe un anume Florin Trifan cu cinci milioane de euro cash.

Potrivit unui articol din 2006 din „Ziua”, în 2000, Constantin Iacov a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pentru violare de domiciliu, distrugere și lovire.


Constantin Iacov ținând un discurs la algerile FRF din 2010.

Iacov a fost impus de guvernarea Ponta în conducerea SMART SA, o societate cu o miză extrem de importantă, dat fiind că gestiona toate contractele de mentenanță ale Transelectrica. Practic, tot ce înseamna menentanța rețelei de transport al energiei intra în sarcina SMART SA, preciza Hornews, într-un articol din ianurie 2016.

Potrivit unui articol „Cotidianul” din aprilie 2016, Constantin Iacov și Cristian Borcea au apărut pe o listă publicată de Digi 24 ce arăta operațiunile sale prin intermediul unui offshore din Panama. Iacov, în schimb, a spus că „nu are treabă” cu Panama.

În 2007, Iacov a cumpărat numeroase terenuri lângă Bacău și a fost în capul listei despăgubiților când s-a construit șoseaua de centură a municipiului, se mai arată în același articol. Dat fiind că Dumitru Dragomir a spus despre acesta că nici nu avea după ce să bea apă, rămâne întrebarea cum a reușit Iacov să cumpere toate terenurile respective așa, dintr-o dată.

Publicat: 08 02. 2019, 13:02
Actualizat: 08 02. 2019, 19:11