Transferul important pe care Mihai Rotaru l-a ratat. Ce lovitură pentru Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a ratat un transfer important al unui jucător care a impresionat în acest sezon din Superliga. Fotbalistul a fost crescut de FCSB, iar acum evoluează cu succes la FC Voluntari.

Robert Popescu a început fotbalul chiar la Craiova, iar etapa trecută a marcat unicul gol al ilfovenilor în eșecul cu Universitatea, scor 1-2.

Transferul important pe care Mihai Rotaru l-a ratat. Lovitură încasată de Universitatea Craiova

Robert Popescu și-a început junioratul în Craiova, dar a fost lăsat să plece prea ușor, și a semnat cu academia liderului din Superliga, acolo unde a jucat până la ajuns la nivel de seniori.

Din sezonul trecut, fotbalistul a făcut pasul la echipa mare a celor de la FC Voluntari. Popescu a adunat 19 meciuri și a marcat 3 goluri, toate în această ediție de campionat. După ce a înscris și pe arena „Ion Oblemenco” din Craiova, atacantul de 20 de ani i-a atras atenția și lui Sorin Cârțu.

Fostul președinte de la Universitatea Craiova, vorbește despre fotbalistul pentru care patronul Mihai Rotaru nu a avut ochi pe vremea când l-a avut în curte. Acesta a explicat cum l-a ratat Universitatea Craiova pe Robert Popescu. Cârțu îl place enorm pe jucătorul celor de la Voluntari și spune că a pus ochii pe el încă de la primele goluri în campionat ale acestuia.

“Eu la meci am aflat că este copilul lui Filip Popescu și că este craiovean. Eu am mai văzut niște meciuri de la Voluntari și mi-a sărit în ochi copilul. Chiar voiam să ne interesăm de puștiul acesta de la Voluntari. Mi-a plăcut modul în care s-a manifestat în teren.

Nu e primul care se pierde de la Craiova. Am auzit că a fost dus pe la FCSB, pe acolo a făcut junioratul, și apoi a ajuns la Voluntari. Are calitate. Îmi place de el că e înalt. Ar trebui să forțeze, pentru că are pe ce să lucreze”, a declarat Sorin Cârțu, pentru Fanatik.

Pus la zid de toată lumea, apărat de Sorin Cârțu

După meciul cu câștigat pe final de Universitatea Craiova cu FC Voluntari, scor 2-1, Sorin Cârțu a vorbit despre noul cuplul de fundași al formației din Bănie.

Fostul șef al grupării craiovene surprinde și spune că îi place de Maldonado, jucător pus la zid de toată lumea după primele lui meciuri în tricoul alb-albastru. Cârțu susține că îl vede pe Maldonando alături de Badelj, cu Screciu în fața lor, pentru a asigura echipei un ax central foarte puternic.

“Mie mi-a plăcut cum a intrat Maldonado, deși l-am mai criticat. A intrat foarte bine și nu pentru că a dat gol. L-am urmărit și pe alte caracteristici. Mi-a plăcut că sărea la cap anticipativ. Nemec nu prea a câștigat duelurile cu el.

Eu aș juca cu el și cu Badelj acolo. Să îl mute pe Screciu în față, deși eu nu sunt cu el acolo. Dar creează un ax central mai agresiv și cu o tentă defensivă de care ai nevoie. Axul central e foarte important și trebuie să îți dea o siguranță.

Noi nu avem agresivitatea aceea care trebuie. De aceea Voluntari a pasat foarte mult, chiar dacă era în deplasare. A venit să joace la Craiova”, a mai spus fostul președinte al formației din Bănie,

Publicat: 28 02. 2024, 16:50