Transferul dinamovistului poate fi lovitura verii pentru Gigi Becali! Fotbalistul recunoaște că interesul roș-albaștrilor îl flatează: „Nu pot decât să mă bucur!”

FCSB a rămas fără niciun fundaș central înaintea noului sezon. După ce au renunțat la Paulo Vinicius și Andrei Miron, „roș-albaștrii” au rămas și fără Iulian Cristea. Acesta a suferit o accidentare gravă în partida Muntenegru – România și ar putea absenta aproximativ 6 luni.

Astfel, singurele variante ar fi Denis Haruț și Dragoș Nedelcu, fotbaliști ale căror posturi de bază sunt altele. În aceste condiții, FCSB s-a orientat către un alt fundaș central român, cu prezențe în echipa națională. Este vorba despre Ionuț Nedelcearu, fost fotbalist al lui Dinamo.

Nedelcearu este sub contract cu Crotone, însă nu va mai continua la italieni după retrogradarea echipei în Serie C. MM Stoica a fost cel care a manifestat public interesul FCSB-ului pentru fundaș.

Transferul dinamovistului poate fi lovitura verii pentru Gigi Becali! Fotbalistul recunoaște că interesul roș-albaștrilor îl flatează

Fotbalistul s-a declarat flatat de interesul roș-albaștrilor, însă a recunoscut că sunt șanse mici ca mutarea să se perfecteze. Prioritatea lui Nedelcearu în acest moment este să continue la o echipă din străinătate. Totuși, în cazul în care nu va apărea vreo ofertă pe placul său, nu a exclus în totalitate o mutare la FCSB, cu toate că nu și-ar dori acest lucru.

„În liga a treia (n.r. Serie C) nu voi juca, am vorbit şi cu preşedintele, chiar dacă mai am contract cu ei doi ani, a spus că mă va lăsa să plec, fiindcă nu mă poate ţine în Serie C. Însă important acum este ce oferte voi avea şi unde voi alege, pentru că nu voi mai face niciodată ca anul trecut, să merg cu capul înainte, să mă grăbesc. Mă gândesc să rămân în străinătate, asta e prioritatea mea, dar nu se ştie niciodată în fotbal, nu aş putea spune

Primul meu obiectiv e să rămân în străinătate, dar dacă nu va fi ceva pe placul meu, atunci mă voi gândi şi la România. Am văzut declaraţia (n.r. lui MM Stoica), nu pot decât să mă bucur, să le mulţumesc că mă apreciază şi că se gândesc la mine, însă e departe, e puţin departe Steaua pentru mine. Nu vreau să mă gândesc la varianta asta, la FCSB. Oriunde aş merge, dinamovist voi rămâne toată viaţa”, a declarat Ionuț Nedelcearu, pentru Orange Sport.

Fundașul se află la Crotone din vara lui 2021, când a fost transferat de la AEK Atena. Nedelcearu a acumulat 36 de prezențe în tricoul echipei proaspăt retrogradate în Serie C, înscriind două goluri.

  • 1.000.000 de euro este cota de piață a lui Ionuț Nedelcearu, potrivit Transfermarkt.com

  • 21 de meciuri are acesta la prima reprezentativă a României, pentru care a marcat 2 goluri

Publicat: 07 06. 2022, 11:21