Totul despre Octavian Șovre și povestea meseriei de arbitru asistent în Liga 1. Cum arată Top 5 tușieri all-time din fotbalul românesc

Arbitrul asistent Octavian Sovre in meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si FC Botosani, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, joi 4 februarie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Octavian Șovre a fost în atenția tuturor după celebrul autograf cerut vedetei norvegiene Haaland la partida Manchester City – Borussia Dortmund.

E posibil că acel meci să fie ultimul al carierei, mai ales că președintele CCA Kyros Vassaras nu l-a delegat în brigada lui Ovidiu Hațegan la derby-ul U. Craiova – CFR Cluj, care va avea loc în această seară, de la ora 21.30.

Gestul lui Octavian Șovre la partida din Liga Campionilor de marți seara continuă să facă valuri. The Times a scris joi despre o posibilă suspendare a asistentului român.

Totul despre Octavian Șovre și povestea meseriei de arbitru asistent în Liga 1. Cum arată Top 5 tușieri all-time din fotbalul românesc

Radu Ghinguleac este asistentul care se pregătește să-l înlocuiască pe Șovre, nu numai acum, dar și pe viitor, mai ales că Octavian Șovre va ieși din activitatea sportivă în această vară.

Începând cu ediția 1991/92, în urma unei decizii a FIFA, arbitrii au fost clar separați, în centrali și asistenți. Până atunci, un arbitru putea activa atât la centru, cât și la margine.

Așadar, se poate spune că de-atunci au apărut două meserii diferite în aceeași curte. În cazul acestor asistenți, foștii „tușari” cum mai erau denumiți.

Fiind așadar o specializare numai pe acest tronson, cifrele celor care s-au dovedit a fi cei mai buni practicanți ai acestei noi meserii au devenit cu trecerea timpului din ce în ce mai mari, în mod logic fiind cei mai solicitați să participe la meciuri.

Brigada de arbitrii formata din Mihai Marius Marica, Radu Petrescu si Marius Nicoara alaturi de capitanii Florin Lucian Tanase si Ante Puljic in meciul de fotbal dintre FCSB si Dinamo Bucuresti, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 3 octombrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Adrian Vidan, primul care a trecut de borna 300. Abia apoi l-a întrecut Octavian Șovre

Astfel, în ediția 2011/12, bucureșteanul Adrian Vidan a devenit primul care a atins 300 de „linii” pe prima noastră scenă. Iar în sezonul trecut, orădeanul Octavian Șovre a devenit primul cu 400, acest număr rotund înregistrându-l chiar în ultima sa apariție din 2019/20.

A debutat la 19 mai 2001, la partida din etapa a 27-a din acel sezon, FC Argeș – Astra 4-2, dovedindu-se cu trecerea timpului un asistent priceput, cu decizii constant bune, neimplicat în scandaluri și aproape deloc contestat, cum rar se întâmplă astăzi cu alți colegi de-ai săi.

Astfel, nu numai că a obținut ecusonul FIFA care i-a permis să activeze și pe plan internațional, dar iată-l devenind de două sezoane liderul all-time pe acest tronson în Liga I, izbutind să-și ridice acest record de la o etapă la alta.

Top 5 all-time prezențe asistenți în LIga 1. Conduce Octavian Șovre

Octavian Șovre (Bihor) – 417 linii LI (21 sezoane)
Aurel Onița (Constanța) – 370 linii LI (16 sezoane)
Miklós Nagy (Cluj) – 329 linii LI (14 sezoane)
Sebastian Gheorghe (Suceava) – 324 linii LI (16 sezoane)
Adrian Vidan (București) – 311 linii LI (17 sezoane)

Publicat: 11 04. 2021, 11:00
Actualizat: 13 04. 2021, 10:41