Una caldă, alta rece! Adi Petre merge cu Esbjerg în play-off, dar ratează meciurile României U21. EXCLUSIV | Prima reacție a atacantului român

Esbjerg, echipa lui Adrian Petre (21 de ani), a reușit o performanță remarcabilă în Superliga din Danemarca, calificându-se în play-off din postura de nou-promovată. Victoria decisivă a venit în ultima etapă a sezonului regular, duminică, chiar împotriva formației conduse de Costel Gâlcă, Velje, scor 2-1.

Esbjerg avea nevoie de o victorie pentru a fi sigură de calificarea în play-off, însă a tremurat serios pentru cele trei puncte. Echipa lui Gâlcă a deschis scorul în minutul 59, prin Goncalves, din penalty, iar Yakovenko a restabilit egalitatea zece minute mai târziu. În al doilea minut suplimentar, trupa lui John Lammers, rămasă în zece oameni între timp, a beneficiat de un ajutor uriaș din partea goalkeeper-ului de la Velje (VIDEO aici), care a lăsat mingea jos înainte de o degajare și i-a permis lui Kauko să înscrie și să o ducă pe Esbjerg în play-off.

Adi Petre, doar 20 de minute pe teren și ratează amicalele României U21

Un titular incontestabil la formația daneză, Petre a acuzat o răceală puternică înainte de joc, iar Lammers l-a aruncat în luptă doar pentru finalul meciului. Problemele de sănătate nu îi vor permite atacantului să participe la meciurile amicale ale României U21, cu Spania (21 martie) și Danemarca (25 martie), decizia lui Mirel Rădoi fiind de a-l menaja.

„Nu am putut să îmi ajut echipa așa de mult din cauza unei răceli puternice. Am încercat să mă refac cât mai repede în zilele premergătoare meciului, dar nu am ajuns nici la 40% din capacitate. Din păcate, voi rata meciurile naționalei. Am vorbit cu domnul Rădoi și împreună am decis că e mai bine să rămân acasă și să mă refac 100%”, a declarat Petre, pentru ProSport.

Calificarea în play-off a lui Esbjerg i-a luat pe toți prin surprindere

Nou-promovata Esbjerg a impresionat în sezonul actual, terminând pe locul cinci sezonul regular, cu 38 de puncte acumulate în 26 de etape. Performanța celor de pe Blue Water Arena i-a luat prin surpindere chiar si pe oficialii sau fanii clubului.

„Nu se aștepta nimeni la asta. Mai ales după primele trei-patru etape, când avem doar două puncte. Am prins o serie bună de meciuri câștigate împotriva echipelor fruntașe și așa am reușit să câștigăm. Mă bucur că am câștigat, a fost un final nebun de meci, dar parcă e mai frumos așa. Nu știu nici eu ce s-a întâmplat la faza golului de 2-1, nu am realizat prea bine ce se întâmplă până nu am văzut mingea în plasă. De acum avem doar meciuri frumoase și trebuie să ne bucurăm de ele”, a mai spus atacantul.

  • Adrian Petre este golgheterul lui Esbjerg din acest sezon, la egalitate cu Joni Kauko, reușind șapte goluri în campionat. Românul a înscris de trei ori și în Cupă.  

  • În sezonul precedent, arădeanul a înscris 13 goluri în 23 de partide pentru danezi.

  • În play-off-ul din Superliga daneză, Esbjerg le va înfrunta pe FC Copenhaga, Midtjylland, Odense, Brondby și Nordsjaelland. Vejle, echipa lui Costel Gâlca, a încheiat sezonul regular pe ultima poziție, 14, și va juca în play-out.

Publicat: 18 03. 2019, 08:50
Actualizat: 18 03. 2019, 08:51