Tricolorii mici sunt aproape calificați la Europene!

Veniți la Wrexham din postura singurei echipe neînvinse din grupă, tricolorii mici au avut aseară mult de furcă în fața liderului grupei, Țara Galilor. Norocul le-a surâs însă și de această dată elevilor lui Emil Săndoi, golul lui Torje din minutul 65 transformând naționala de tineret în principala favorită la câștigarea grupei, și, implicit, la calificarea din barajul care ne poate oferi biletele pentru Campionatul European de anul viitor, din Suedia.

Primul mitan a fost dominat categoric de gazde, însă defensiva noastră condusă de „veteranul” Ștefan Radu, detașat de Piți la tineret, a reușit să stopeze majoritatea șarjelor furibunde ale naționalei galeze care până la meciul de ieri înscrisese 17 goluri în meciurile din grupă. Ciprian Tătărușanu s-a dovedit a fi imbatabil, el intervenind salvator în fața lui Blake, Edwards, Evans și Ramsey. România a avut numai două șuturi pe poarta adversă în prima repriză, însă golul nu ne-a zâmbit la acele faze.

Golul lui Torje a apărut din senin

După pauză, galezii au menținut constantă presiunea la poarta lui Tătărușanu, însă portarul a fost în continuare „înger păzitor”. A apărut apoi ca din senin lovitura liberă bătută viclean de Torje, Ropotan l-a încurcat pe Hennessey și mingea a intrat în plasă! Finalul a fost unul tensionat, cu o avalanșă de atacuri spre poarta noastră, însă defensiva noastră a reușit să reziste, aducând trei puncte „de aur” în clasament, care pot conta decisiv în stabilirea ierarhiei finale, una care poate duce România aproape de Turneul Final după zece ani de așteptare.

Publicat: 21 08. 2008, 00:23
Actualizat: 21 08. 2008, 01:26