Sportul sau familia? Obstacole în drumul spre fotbalul mare

Un junior de la Atletico Arad s-a mutat cu familia în Suedia, unde antrenamentele sunt mai puține
Un alt fotbalist de 12 ani a fost afectat în joc de problemele de sănătate ale tatălui

„Din 22 de copii pe care îi alegeam la fiecare început de sezon, ne propuneam ca măcar 18 să fie luați «pe bune», iar ceilalți 4 să aibă tați ce lucrează pe la «măcelarie». Ca să ne iasă și nouă de o «friptură» ceva. Însă, mai mereu se întâmpla taman invers, luam 4 pe valoare și restul pe pile”, povestește conducătorul unui club de fotbal. Șocant este însă faptul că acest club se situa printre pepinierele fruntașe, chiar și cu aceste „metode” de selecție. În asemenea condiții parcă nici nu îndrăznești să te gândești câți copii de valoare au fost săriți din schemă deoarece n-au avut norocul să aibă „tați pe la măcelărie”. Însă, pe lângă pile, mai există și alți factori din cauza cărora un copil de valoare se poate pierde în drumul către fotbalul mare. Cazul golgeterului Răzvan Monac și al MVP-ului Marius Șimăndan de la campioana Atletico Arad stau mărturie.

Părinții puștiului Răzvan Monac (12 ani) au ales calea exilului, plecând să lucreze în Suedia. Răzvan, golgeterul en-titre al ultimei ediții a Cupei Hagi Danone, înscria meci de meci pentru Atletico Arad. Iar contribuția lui la câștigarea trofeului Hagi Danone de căre echipa din Arad a fost de asemenea decisivă. Prima dată când a plecat la Malmo, la părinți, a fost ca un vis pentru Răzvan. Apoi, vizitele s-au îndesit, începând să meargă din trei în trei luni acolo. Toate bune, dar naveta a început să-și pună amprenta pe jocul puștiului. „Își pierduse mult din turație, pierduse legătura de joc, nu mai intra în schemele noastre”, spune antrenorul celor de la Atletico, Arpad Cserneczky. Între timp, Răzvan s-a înscris la Johannesshola și se antrenează în Malmo. „Este legitimat la noi, iar la competițiile importante gen Danone Nations Cup, care se va desfașura în septembrie la Varșovia, va juca pentru noi. Surprinzător, mă așteptam să fie mai bine pregătit după antrenamentele din Suedia, să învețe lucruri noi. Dar nu s-a întâmplat deloc așa. E la 60-70% din potențial față din cum era până să plece acolo. Acolo ei fac doar trei antrenamente pe săptămână, probabil ăsta să fie motivul. La noi se fac 5-6 pe săptămână plus joc. Am înțeles că acolo, de la 13, 14 ani se începe munca serioasă”, spune antrenorul celor de la Atletico.

Și-a revenit o dată cu tatăl său

Un alt lider al echipei arădene, puștiul Marius Șimăndan (tot 12 ani), a fost MVP-ul ultimei ediții a Cupei Hagi Danone. „Era indispensabil echipei, îi ieșea totul în joc. Însă, în primăvară, tatăl lui a făcut preinfarct. În perioada când tatăl lui a fost bolnav evoluția copilului în joc a scăzut mult. Aproape că nu-l mai recunoșteam. Ne temeam că nu își va mai reveni vreodată”, povestește antrenorul  Cserneczky. Dar tatăl lui Marius s-a vindecat. Apoi, ca prin minune, și Marius și-a recăpătat pofta de joc.

Marius a fost recuperat, iar Răzvan se speră să redevină golgheterul de odinioară. „Sunt șanse foarte mari ca să-i vedem peste ani în naționala de seniori”, estimează antrenorul celor de la Atletico. Exemplele celor doi puști ne arată cât de sinuos poate fi drumul juniorilor spre fotbalul mare. Și fără popas pe la „măcelărie”.

Jucători de la Atletico, în Cartea Recordurilor

Cinci jucători de la Atletico Arad, câștigători ai Cupei Hagi Danone, au intrat în Cartea Recordurilor la un turneu din 2009 din Kaposvar (Ungaria) – „Most People keep the football in the air – Juggling togheter”. Aceștia sunt Răzvan Monac, gemenii Luca și Toma Bodri, Andrei Dagău și Raul Petcuț. Ei au participat la un turneu de menținere a mingii în aer simultan pe parcursul unui minut. Vechiul record era de 600-700 de persoane. La Kaposvar au fost 1000 de copii, printre care și cei 5 de la Atletico.

Atletico Arad, la Danone Nations Cup din Varșovia

Echipa Atletico Arad (12 ani) a câștigat, la 1 iunie 2012, Cupa „Hagi Danone”, disputată pe „Cluj-Arena”, după ce a învins în finală echipa liceului „Mircea Eliade” București. La turneu au participat cele mai bune 14 echipe de juniori din România, calificate în urma disputării a 7 faze zonale. Atletico Arad va reprezenta România la Finala Internațională Danone Nations Cup, care se va desfașura la Varșovia, Polonia, între 6 și 9 septembrie 2012.

Publicat: 03 09. 2012, 08:27
Actualizat: 03 09. 2012, 08:28