Încă o victorie pentru Dulca: România U21 învins reprezentativa similară a Ciprului. Unicul gol al meciului a fost marcat de Țîru

Reprezentativa de tineret a României a învins, marți, la Târgu Mureș, cu scorul de 1-0, selecționata similară a Ciprului, într-un meci amical.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Țîru, în minutul 62, când a reluat cu capul din 6 metri centrarea lui Filip.

Selecționerul Cristian Dulca a trimis în teren următorii jucători: Brănescu – Hodorogea (Manea ’46), Țîru, Boldor, Filip (Anițoiu ’90+2) – Tăbăcariu (Nedelcu ’73), Ion – Cerlincă (Rotariu ’63), Bumba (Tudorie ’72), Popadiuc – Pușcaș.

Reprezentativa under 21 a României a învins, săptămâna trecută, cu scorul de 3-0, selecționata similară a Islandei, într-un meci de pregătire disputat la Târgu Mureș, primul pentru Cristian Dulca la conducerea naționalei de tineret.

În iunie, România U21 va debuta în preliminariile EURO 2017, pe teren propriu, în fața Armeniei.

Mediafax

Publicat: 31 03. 2015, 21:24
Actualizat: 31 03. 2015, 21:25