Ianis a venit în țară pentru a onora convocarea la națională. Cum vede Hagi Jr. fotbalul după trei luni petrecute în Italia

Convocat la naționala U19 a României pentru turneul de calificare la CE 2017, Ianis Hagi (17 ani) a venit în țară pentru a se alătura lotului pregătit de Costel Enache.

Mijlocașul transferat de Fiorentina în această vară a vorbit despre modul în care s-a adaptat într-un campionat străin și diferențele față de fotbalul din Liga 1. Ianis Hagi spune că a fost ajutat să se integreze la noua echipă de Ciprian Tătărușanu, care îi este acum un foarte bun prieten.

„E foarte bine (n.r. la Fiorentina). Usor, usor m-am adaptat, colegii sunt super, toti din staff. Tot ce inseamna Fiorentina e super și abia aștept să joc. Normal, în Italia e un campionat foarte diferit față de România, mult mai agresiv, mult mai dur și jucători de calitate mai mare. E o perioadă de adaptare pentru mine, sper să joc cât mai repede.

Sunt mulțumit că am meciuri în picioare, că joc, că am randament bun, marchez meci de meci la Primavera. Asta mă bucură. In rest, când domn’ profesor, Mister, o să decidă să promovez, o să debutez, până atunci trebuie doar să-mi aștept momentul.

Tot la vârsta mea e și această convocare… Știu ce a declarat (n.r. tatăl său) și am fost și acum o lună la naționala U19, deci nu e nicio diferență. Încerc să progresez în fiecare săptămână, în fiecare zi, în fiecare zi și sunt convins că va veni și momentul meu.

Ciprian Tătărușanu? M-a ajutat, incă mă ajuăa. E un supercoleg si un superprieten”, a declarat Ianis Hagi, citat de Dolce Sport.

Partidele naționalei U19 a României la turneul de calificare din Olanda:

6 octombrie, ora 20:30
Olanda – România

8 octombrie, ora 16:00
Norvegia – România

11 octombrie, ora 20:30
România – San Marino

Publicat: 03 10. 2016, 17:10
Actualizat: 03 10. 2016, 17:29