GALERIE FOTO | A curs șampania! Tricolorii mici au oprit interviul lui Rădoi și au făcut spectacol în fața camerelor TV: „Sunt mândru, fără ei n-aș fi reușit!”

Antrenorul naționalei României U21, Mirel Rădoi, a declarat la finalul meciului, România – Liechteistein 4-0, că încă din momentul când a pus semnătura pe contractul oferit de FRF a crezut 100% în șansele selecționatei de tineret să se califice la Campionatul European din 2019. Mirel Rădoi a fost întrerupt de jucătorii săi la flash-interviul de după meci. Tricolorii mici au venit peste selecționer și l-au stropit cu șampanie, au cântat și au arestat microfonul, iar nebunia s-a calmat cu greu. Rădoi nu și-a mai continuat discursul și a vorbit apoi, liniștit, la conferința de presă.

Sunt mândru și sunt mândru că băieții au reușit să facă acest lucru. Sunt foarte mândru de ei, cred că în afară de cei 25.000 de oameni, pe care i-am strâns în aceste două meciuri, cred că am făcut alte milioane de oameni să fie mândri că sunt români. 

Au fost emoții înaintea meciului pentru că înainte de toate este un meci al echipei naționale, am emoții înaintea acestor meciuri indiferent de situația în care ne aflăm și acum, cu atât mai mult, că eram în fața unui astfel de meci. 

Când am semnat contractul calculul a fost simplu, am zis că facem 12 puncte. 4 meciuri, 4 victorii„, a spus Mirel Rădoi, la PRO TV.

CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO

Tânărul antrenor a precizat că este o plăcere să lucreze cu lotul U21 al echipei României: „Este foarte ușor să lucrez cu ei pentru că este un grup foarte unit, valoros, ar fi ușor pentru orice antrenor. Acești băieti au caractere deosebite. Sunt cel mai fericit, este cea mai mare performanță a mea ca antrenor și cu atât mai mult că am reușit-o după 20 de ani. Ei fără mine ar fi reușit, eu fără ei nu!” 

Mirel Rădoi a spus că bucuria calificării începută pe teren, apoi în vestiar va continua în această noapte: „Va continua bucuria, am cerut permisiunea cluburilor să mai stăm împreună două ore. M-aș bucura să îi am încă două ore în preajmă„. Fostul tehnician al FCSB-ului a mai spus că în vestiar, alături de băieții lui a venit și fostul selecționer, Daniel Isăilă:  „Era normal  și am ținut special atât eu, cât și cei de lângă mine să fie aproape de jucători, prin video conferință, pentru că mai mult de jumătate din această calificare a fost datorită lui și staff-ului său„.

În ceea ce privește susținerea și suportul fanilor, Rădoi e sigur că România va fi susținută cum trebuie și la Euro, indiferent de unde s-ar fi găzduit competiția.”La cum a arătat campania, chiar și în Gibraltar dacă ar fi fost turneu final, sunt singur că echipa aceasta ar fi avut parte de o susținere mare. Vor fi urmați peste tot, nu doar în Italia”, a mai spus Mirel Rădoi, după România U21 – Liechtenstein U21.

 

 
Publicat: 17 10. 2018, 00:06
Actualizat: 17 10. 2018, 00:07