Teoria lui Gigi Becali, demontată de directorul medical de la „Matei Balș”: „E foarte puțin probabil! Vă și explic de ce”. Care e singurul risc pe care și-l asumă jucătorii

Patronul FCSB, George Becali, a semnat, miercuri 9 August 2017, la resedinta sa din Bucuresti, contractele de achizitie pentru doi dintre cei mai buni jucatori ai clubului Viitorul, Dragos Nedelcu si Romario Benzar. MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Medicul Adrian Marinescu, directorul medical de la „Matei Balș”, i-a transmis patronului FCSB Gigi Becali că un fotbalist care joacă în timp ce este infectat cu Covid-19 nu se expune unor riscuri foarte mari deoarece este asimptomatic și are o cantitate mică de virus în el.

Finanțatorul FCSB Gigi Becali a contestat protocolul de desfășurare a meciurilor din Liga 1, susținând că și fotbaliștii vaccinați ar trebui testați înaintea meciurilor deoarece ar putea chiar să moară dacă fac efort în perioada în care sunt infectați. Teoria sa e însă contrazisă de directorul medical de la „Matei Balș”, care spune că sportivii care nu au simptome și, deci, pot evolua, au șanse foarte mici să aibă probleme din acest motiv.

Cu toate acestea, există riscul ca boala să fie transmisă coechipierilor sau adversarilor de pe teren.

Teoria lui Gigi Becali, demontată de Adrian Marinescu

Medicul Adrian Marinescu consideră că Gigi Becali nu are dreptate când spune că un fotbalist se expune unor riscuri foarte mari dacă joacă în timp ce e infectat cu Covid-19 și menționează că singura problemă poate fi răspândirea virusului.

„Un vaccinat nu e obligat să se testeze, dar e adevărat că orice organizator poate lua măsuri suplimentare de prevenție dacă dorește. Dar, repet, legea nu te obligă să testezi vaccinații.

E foarte puțin probabil să pățească ceva (n.r. un fotbalist infectat care joacă). Nu riscă nimic și o să vă și explic de ce. Dacă e introdus pe teren înseamnă că e total asimptomatic, deci practic are o cantitate de virus care nu-i produce mare lucru. De fapt, chiar și un nevaccinat care e asimptomatic n-ar risca nimic jucând fotbal sau, mă rog, făcând o altă activitate care presupune un efort considerabil. A, că un vaccinat asimptomatic, care e pozitiv, poate să transmită virusul, asta da, e o discuție care merită făcută.

Și aici e de discutat fiindcă dacă tu apelezi la testare rapidă, atunci o persoană care e asimptomatică cel mai probabil nu va ieși pozitivă”, a declarat Adrian Marinescu pentru GSP.

O bună parte dintre cluburile din Liga 1 s-au declarat împotriva propunerii lui Gigi Becali, de a testa și jucătorii vaccinați, deoarece nu doresc să aibă cheltuieli suplimentare.

Publicat: 15 10. 2021, 10:52
Actualizat: 15 10. 2021, 10:54