Teja, „distrus” de nepotul lui Gigi Becali! Ironii pentru patronul FCSB: „E ca și când schimbi tusea cu junghiul” | FOTO

Mihai Teja (40 de ani) abia a fost instalat pe banca FCSB-ului și deja are parte de ironii în serie. Nepotul finanțatorului FCSB, Lucian Becali, a postat un nou mesaj, pe pagina sa de Facebook, în care se amuză pe seama antrenorului. Tehnicianul a fost prezentat oficial la noua sa echipă joi, în cadrul unei conferințe de presă.

Gigi Becali și-a pus încrederea în Mihai Teja și l-a adus la FCSB pentru a întoarce soarta acestui campionat. Antrenorul nu are parte de aceeași încrede și din partea lui Lucian Becali, nepotul omului cu banii de la vicecampioana României. După ce l-a ironizat cu „Teja pentru noi e un fel de Dică doi!”, acum Lucian Becali a lansat o altă ironie pentru Teja.

„Să-l schimbi pe Dică cu Teja e ca și când schimbi tusea cu junghiul”, a scris Lucian Becali pe pagina sa de Facebook, spre amuzamentul câtorva dintre prietenii săi virtuali. Nepotul finanțatorului a atras atenția asupra echipelor pe care le-a antrenat în trecut Teja și a rezultatelor sale.

Publicat: 28 12. 2018, 18:40
Actualizat: 28 12. 2018, 18:41