„Te-ai întoarce?”. Răspunsul dat de Varela când a fost întrebat despre revenirea la FCSB

FCSB l-a avut ca adversar, meciul cu PAOK (1-2), pe Fernando Varela, fost căpitan al echipei lui Gigi Becali. Fundașul din Insulele Capului Verde a plecat de la formația roș-albastră în urmă cu doi ani, în Grecia, și exclude pentru moment o revenire la FCSB. Varela a expus și motivul pentru care nu se vede prea curând din nou în tricoul roș-albastru.

„E greu să mă întorc acum la Steaua, am un an la Salonic, dar la fotbal nu se știe. Sincer, nu cred că mă vor pe mine. Ei au mulți tineri care vin din spate și de la care așteaptă să facă performanță și pe care să-i vândă mai departe. Steaua (n.r. – FCSB) arată bine, e o echipa bună, cu calitate, dar la Steaua e mereu greu în pregătire. Chiar dacă am câștigat azi, am văzut că au multă calitate. Cred că anul asta vor fi campioni. Dacă ai calitate, nu contează dacă ești tânăr sau nu. Plus că ei au jucători cu experiență, au Pintilii, Teixeira, Bălgrădean”, a declarat Varela conform Pro TV.

Varela a ajuns la FCSB în toamna anului 2013, de la Vaslui. Bucureștenii au plătit atunci pentru serviciile fundașului de 28 de ani 1,25 milioane de euro. Fundașul a jucat 118 meciuri în tricoul roș-albaștrilor, în toate competițiile, și a marcat 12 goluri. Varela a câștigat cu FCSB două titluri, o Cupă a României și două Cupe ale Ligii.

„A fost o revedere frumoasă, am văzut mulți prieteni, pe care nu i-am văzut de doi ani. Am vorbit despre timpul nostru, cum a fost, despre cum e la Salonic. M-am simțit bine la Steaua, eu sunt stelist cu inima, mi-a plăcut foarte mult să joc la Steaua și mi-a plăcut în România. Viață s-a schimbat și acum sunt la Salonic, dar nu pot face comparație”, a mai declarat Fernando Varela.

Publicat: 10 07. 2018, 11:37
Actualizat: 10 07. 2018, 11:38