Tade, out de la Dinamo? „Miercuri vom avea o discuție legată de viitorul lui!”

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a transferat cinci jucători de când a venit la roș-albi, unul dintre ei fiind Gregory Tade. Atacantul de 32 de ani a fost în trecut golgheterul Ligii 1 Betano, când juca la CFR, s-a transferat la FCSB, unde nu a confirmat, iar acum a revenit în campionatul autohton ca liber de contract și nu a bifat niciun meci oficial pentru echipa din „Ștefan cel Mare”.

„Tade nu poate juca și miercuri vom avea o discuție legată de situația lui. Adevărat, au venit cinci jucători, dintre care trei sunt în lotul pentru meciul de mâine și au șanse să joace. Mai ales în această perioadă când avem nevoie de jucători. Și să nu aud, că nu vreau să vă dau acum exemple de alți antrenori, care dau milioane pe jucători iar aceștia nu se acomodează”, a spus Rednic, antrenorul comentând și despre Naser, unul dintre cei aduși de el, dar care se află în străinătate pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică. „La Naser, noi am decis împreună, pentru că are calitate să mai avem răbdare cu el”, a mai spus „Puriul”.

Mircea Rednic a adus cinci jucători de când a revenit la Dinamo: Naser Aliji, Ait-Atmane, Zenke, Tade, care a jucat un amical pentru roș-albi, și Montini.

Publicat: 03 12. 2018, 15:49
Actualizat: 03 12. 2018, 15:50