„Vreau Cupa României! Știi ce m-a dat peste cap când am deschis ușa, la două ore după meci?”. Adrian Mihalcea dezvăluie toate secretele de la UTA Arad într-un amplu interviu exclusiv
La finalul unui an pe care nu se sfiește să îl considere drept cel mai bun din cariera lui de antrenor până acum, Adrian Mihalcea fixează UTA Arad la un punct în spatele zonei de play-off în Superliga, după un 2-0 de colecție cu Dinamo în ultima rundă.
După ce a promovat în premieră istorică Unirea Slobozia pe prima scenă și, apoi, a salvat-o miraculos de la retrogradare, în vară Mihalcea s-a întors la Arad, unde mai lucrase pentru o scurtă perioadă în 2017. A reconstruit lotul pe repede-înainte și cu mijloace financiare extrem de limitate, sprijinul suporterilor e un veritabil reper de afecțiune și dăruire pe „piața” fotbalului nostru, așa că secretele din spatele întregii povești trezesc interesul oricărui microbist.
Într-un amplu interviu exclusiv pentru ProSport, Adrian Mihalcea le dezvăluie împreună cu mărturisiri tranșante, episoade emoționante și obiective asumate fără echivoc!
Adrian Mihalcea dezvăluie toate secretele de la UTA Arad într-un interviu exclusiv de colecție
Cum ai rezuma prima parte a acestui sezon la UTA Arad?
Aș spune că bună. Bună, da. Bună, ținând cont că în vară datele problemei s-au schimbat mult la Arad. Se dorea o reconstrucție, dar și o reechilibrare financiară, o situație destul de complexă, pe mai multe planuri. Dar m-am înhămat la asta cu încredere și curaj iar parcursul nostru, care reflectă fără îndoială munca depusă, cred că e unul bun dacă ne raportăm de unde am plecat și la tot acel context, de la începutul sezonului.
Dar anul 2025, incluzând și partea a doua a sezonului trecut, la Unirea Slobozia, cum se rezumă pentru tine din punct de vedere fotbalistic?
Cred că e cel mai bun an al meu de când m-am apucat de antrenorat! Nu cred, de fapt sunt convins!
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Cu UTA ai început ediția prin 7 meciuri fără eșec, start istoric! Dar au urmat 7 etape fără victorie, te întrebai după 0-4 cu FCSB „cât de adâncă să fie această Groapă a Marianelor…”. Fix de la acel moment, brusc, reechilibrarea echipei! Ce s-a întâmplat?
În primul rând cred că am reușit să reveni pe parcursul bun pentru am un lot în care se regăsesc mulți jucători cu experiență. În principal ei nu au căzut în neîncredere totală. Au știut cum să gestioneze provocarea acelei serii amare. Apoi, după câteva etape, n-am mai avut atât de mulți jucători accidentați, mai ales pe poziții importante. Ne-am revenit și pentru că am avut încredere din partea conducerii clubului. Sincer, mai rar asta în România! Chiar am putut lucra fără presiune suplimentară și astfel să adaug și inspirația mea și a staff-ului spre revenire.
În acele momente de insuccese legate, sincer, ți-ai pus la îndoială vreo clipă strategia ca antrenor sau valoarea lotului?
Nu! Deloc! Absolut deloc! Chiar am simțit în tot acel timp că e doar o perioadă nefastă și-atât, nu m-am îndoit vreo clipă de nivelul valoric și nici n-am crezut vreo secundă că startul bun de sezon a fost produs doar de șocul venirii mele la echipă și-atât. Cumva, chiar și spre surprinderea mea, am avut o siguranță totală că parcursul pozitiv e firescul, iar ce se întâmpla atunci o să treacă, e ca un vis urât și gata!
Care sunt punctele forte și cele slabe la UTA cum
Care sunt în acest moment top 3 puncte forte pentru UTA ca echipă?
Pe primul loc aș pune fazele fixe în plan ofensiv, clar. Nu e o întâmplare ce am obținut la acest capitol, lucrăm extrem de mult pe asta. Ah, dar vreau să pun asta pe locul doi! Pot?
Sigur!
Da, pe locul doi. Pentru că, adevărul este, calitatea umană a jucătorilor pe care îi am în lot merită cu siguranță locul întâi! Pe bune, am super caractere, niște băieți de nota zece, dincolo de orice calități fotbalistice. Și închei lista cu experiența multora dintre ei: e sigur un punct forte al nostru, s-a simțit deja în multe momente până acum.
FOTO: Sportpictures
Unde simți că mai e de lucrat în mod prioritar?
Vreau să transformăm și mai des jocul de posesie în atacuri rapide. În multe momente facem asta, dar vreau și mai mult. N-am fost vreodată antrenorul care să forțeze inutil spre posesie prelungită! Apoi, trebuie să ne îmbunătățim capacitatea de efort. Știu că partea a doua a sezonului e mereu mai intensă și mai provocatoare din punctul ăsta de vedere. Mai departe, dacă suntem foarte buni pe faze fixe ofensiv, simt că mai e de lucru la fazele fixe în plan defensiv. Sper să se integreze complet și fotbaliștii veniți mai târziu, dar și să facem un salt calitativ prin câteva transferuri iarna asta. Nu multe! Dar câteva ca aducă o plus valoare evidentă.
Cum au ajuns, de fapt, Alin Roman și Dmytro Pospelov la UTA
Comparativ cu evaluarea pe care o aveai la start de sezon, care ar fi revelațiile în privința evoluțiilor unor jucători din vestiarul Aradului?
Aveam așteptări de la mulți și cred că mulți și-au depășit nivelul. Îi felicit și sunt mândru de ei, am făcut o treabă bună împreună până azi. Dar dacă mă pui să fac un top, n-are cum să lipsească Alin Roman! Uite, are un sezon cu cele mai bune cifre din carieră, iar asta mă bucură enorm! Acolo e și Vali Costache, cu un randament foarte bun raportat la toate sezoanele lui anterioare în Superliga. La Pospelov e o revelație nu atât evoluția lui cât, pentru mine, faptul că a continuat pe aceeași linie a performanței, la același nivel foarte bun pe care îl arătase și la Slobozia.
Dmytro Pospelov © FOTO:Sebastian Tataru/SPORT PICTURES
Roman și Pospelov, esențiali pentru UTA până acum și deveniți jucători de top ai campionatului, n-au ajuns totuși în vară la cluburi din play-off-ul sezonului trecut, să spunem. Cum ai reușit să-i „furi” la Arad?
Sincer, anul trecut am ajuns să cunosc foarte bine campionatul și mai ales echipele din zona play-out-ului. Având în vedere viziunea mea de antrenor și ceea ce solicit eu de la fotbaliști, am avut câteva puncte fixe pe care mi le-am dorit. Pospelov a avut oferte financiare mult peste ce i-a oferit UTA, dar le-a refuzat: a contat relația umană și profesională pe care o avem de la Slobozia. La Alin Roman și sosirea lui Arad cred că au contat trei lucruri: relația cu George Țucudean, faptul că mai fusese în 2016 aici și proiectul de stabilitate pe care îl avem. Și el a avut oferte consistente și de la cluburi cu pretenții mari!
Cât va rămâne Adi Mihalcea antrenor la Arad
La polul celălalt, am câteva semne de întrebare. Încep cu Zsori, atacant care și-a prelungit chiar vara asta contractul cu UTA. A jucat puțin și neconvingător până acum…
E un jucător care nu e în planul meu tactic. Și-a prelungit contractul înainte ca eu să ajung la Arad.
A surprins și plecarea lui Marian Danciu, un jucător tânăr, considerat cu potențial…
De când am venit eu la UTA, Danciu a acuzat dureri de spate. L-am avut maximum 2 zile legate în antrenament. A umblat pe la doctori, pe la analize, dar durerile de spate au persistat. A fost efectiv imposibil să mă bazez pe el, dacă nici măcar nu am putut să îl evaluez! Până la urmă, el a dorit să întrerupă contractul, pentru că nici el nu știa sursa acestor dureri. Și a trebuit să investigheze mai departe.
Înaintea unui meci cu FC Hermannstadt ai declarat că ți-ar plăcea să ai longevitatea lui Măldărășanu. Crezi că UTA, care are fanii, blazonul, stadionul, dar și o limitare financiară acum, o situație în concordat, ar putea fi realist locul pentru un mandat de patru, cinci, șase ani sau mai mult?
E o întrebare foarte grea. Momentul pentru mine e unul bun și aș putea să mă arunc, să spun: „daaaa, firește…”. Însă realitatea e că în România sunt foarte puțin cluburile la care s-a putut vorbi de longevitate de tipul ăsta. Când rezultatele sportive sunt slabe, imediat linia devine subțire și apare neîncrederea în antrenor. Eu am contract pe 2 ani cu UTA, așadar în față avem un an și jumătate de-acum. Dacă lucrurile evoluează din ambele părți, de ce să nu continuăm și după asta?
„Cândva, în viața asta, vreau să termin și povestea la Dinamo cum trebuie”
Ai scris istorie cu Unirea Slobozia, o primă parte de sezon peste așteptări cu UTA Arad. Nu te temi totuși că percepția fotbalului românesc te va fixa nedrept în categoria „antrenor de echipe mici și de mijlocul clasamentului”?
Hai să o spunem drept: așa sunt catalogat acum! Anul trecut, eram „antrenor de echipă mică”, cel mult unul care „formează echipe”. Deși am promovat în premieră cu Unirea Slobozia în prima ligă, deși apoi i-am salvat de la retrogradare, ceea ce a fost infinit mai greu, cu tot contextul dat, financiar, sportiv, de infrastructură… Dar tocmai ca să scap de eticheta asta am plecat și am ales UTA Arad. Am făcut un pas în față, clar. Și nu mă voi opri aici! Va urma, cândva, și pasul următor. Ca să fie clar: obiectivul meu nu a fost și nu va fi vreodată să fiu doar un antrenor bun de Superliga! Nici vorbă! Cum am rămas ca jucător, câștigător de trofee, așa vreau să rămân și ca antrenor!
Ai revenit la Slobozia, unde ți-ai început cariera, ca să obții o promovare istorică în Superliga și apoi menținerea pe prima scenă. Parcă ai revenit să închizi un capitol neterminat, la nivelul la care știai că poți. La UTA, o scurtă perioadă în 2017, ai revenit acum pentru o primă parte a sezonului foarte bună. Va veni și rândul lui Dinamo cândva, oricând?
Adevărul e că simt și Dinamo tot ca pe o poveste neterminată, da, e adevărat… În contextul în care am fost eu antrenor la Dinamo nu se poate vorbi de fotbal! Făceam o zi antrenament, apoi zile întregi în carantină, pandemie, nimic! Zero fotbal pentru mine! Am fost supărat pe povestea începută la Dinamo, pe anumite detalii. Dar, îmbătrânind, că au trecut totuși 5 ani de atunci, mi-am dat seama că aș fi ipocrit să nu recunosc: da, cândva, în viața asta, vreau să termin povestea așa cum trebuie la Dinamo! Mie un lucru nu mi-a plăcut în viață: să dezamăgesc oamenii. Sunt dinamovist convins, acolo m-am format ca om și fotbalist… Și poate va veni și momentul să închid povestea cum trebuie la Dinamo.
Cele trei obiective concrete la UTA pentru 2026
Care a fost cel mai trist sau cel mai frustrant meci din acest an?
Pfaaa, e simplu! Și din punct de vedere al jocului, și al rezultatului, 0-4 cu FCSB. Dacă mai adaugi și factorul uman, pentru mine, că sunt dinamovist…
Dar un top 3 al celor mai frumoase meciuri facem? Cele mai frumoase, nu cele mai importante!
Ca importanță, la Slobozia am avut meciuri de top clar, în 2025. Dar dacă ne referim strict la frumusețe… Pe locul trei punem UTA – Argeș 3-3, iar pe locul doi UTA – Craiova 3-3. N-ai cum să spui că n-au fost frumoase! Și poate o să te mire, dar pe primul loc pun acest 1-0 cu Petrolul Ploiești, victorie cu gol în ultimul minut, lovitura liberă a lui Alin Roman… A fost o încărcătură specială și o explozie de fericire la final cum nu-mi pot explica… A fost frumusețea eliberării, care nu se uită!
Aradenii se bucura dupa golul lui Alin Roman din prelunigiri in UTA Arad – Petrolul Ploiesti 1-0 © FOTO:Sebastian Tataru/SPORT PICTURES
Ce obiective concrete ai în 2026 din punct de vedere sportiv?
Noi, la UTA, am plecat din vară cu un gând: să facem un sezon mai bun decât precedentul. A fost clasare pe locul 10, am venit la echipă, acum trebuie să terminăm mai sus în campionat! Să performăm peste ce a fost, să ridicăm standardul de performanță. În același timp, mă știi foarte bine și nu mă feresc de adevăr sau de cuvinte, o spune clar: vreau să câștigăm Cupa României! O spun fără vreo ezitare. Iar în paralel, vreau să îmbunătățim calitățile și nivelul jucătorilor astfel încât, pe de o parte, să ne permitem să fixăm obiective și mai înalte pe viitor, dar și să putem vinde, astfel, măcar un fotbalist pe o sumă considerabilă, astfel încât să ajutăm clubul.
„Unde mai vezi așa ceva?! Vreau o bucurie care să rămână peste timp”
Care a fost cel mai impresionant moment pe care l-ai trăit cu suporterii la UTA până azi?
La nivel mental înțelegi lucrurile, dar până nu ai o experiență profundă la nivel afectiv, n-ai tocmai dimensiunea reală… dimensiunea adevărată a impactului pe care îl au oamenii aceștia, suporterii, în tot ce înseamnă UTA Arad. Înțelegeam cât de atașați sunt, ce legătură specială există cu echipa, dar am trăit ceva… Știi ce m-a dat peste cap? Gândește-te că abia venisem, era primul meci și nici măcar n-am învins. Acel 3-3 cu Universitatea Craiova. După meci, am stat vreo două ore în birou, am rămas să discut cu staff-ul. Și după două ore, când am deschis ușa și-am ieșit… m-am blocat! Erau vreo 200 de oameni, cei mai mulți copii, care așteptau să facem poze, să ia autografe, să-mi mulțumească… M-a copleșit, efectiv! După două ore, eu abia venit la club și după un 3-3 acasă! Unde mai vezi așa ceva? Rar și neprețuit!
Ce mesaj ai pentru suporteri în final de an?
Le mulțumesc din suflet pentru apropierea de echipă, pentru susținerea reală, reală, concretă! Am văzut un stadion întreg la 0-4 cu Oțelul și la 0-3 cu FC Argeș cum cânta și ne încuraja. Pentru așa ceva, jos pălăria! Unde mai vezi așa ceva?! Chiar vă mulțumesc din suflet. Știu că vreți performanța pe care o vreau și eu cu tot sufletul și pentru care muncesc zi de zi. Așa că să fiți convinși că suntem pe același drum. Mergem spre o bucurie care să rămână în timp, să se fixeze ca o amintire peste generații. La mulți ani și Crăciun Fericit, utiști din orice colț al lumii!