Vlad Chiricheș s-a enervat la prezentarea oficială de la FCSB. „Am văzut niște vorbe aruncate cu multă ușurință!”

Vlad Chiricheș (33 de ani) s-a enervat la prezentarea oficială de la FCSB și a ținut să îi pună la punct pe contestatarii săi.

Vlad Chiricheș s-a enervat la prezentarea oficială de la FCSB

Vlad Chiricheș a revenit la FCSB la 10 ani distanță de la momentul în care a fost vândut de Gigi Becali la Tottenham în schimbul sumei de 9,5 milioane de euro, iar fundașul central a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre aventura de la formația roș-albastră.

În cadrul conferinței de presă care a avut loc vineri, 28 iulie, Vlad Chiricheș a răbufnit la adresa contestatarilor săi. Deranjat de faptul că majoritatea specialiștilor au scos în evidență faptul că a stat foarte mult timp accidentat, fundașul central a reacționat.

„Aş fi vrut să vorbesc despre acest aspect, că am văzut în ultimele săptămâni nişte vorbe aruncate cu multă uşurinţă şi cu o uşoară răutate. Să fiu numit pacient, multe altele… 

E prea mult şi la ce am făcut eu ca sportiv pentru fotbalul românesc aş fi meritat mai mult respect. Ăsta e sportul, mereu am încercat să mă pregătesc la 100%, dar au fost momente când corpul meu a cedat. 

Acum sunt într-o formă foarte bună, lucrez cu cei mai buni preparatori şi sper să mă ţină cât mai mulţi ani. Foarte mult au contat Tommy Neubert şi Ovidiu Kurti. Săptămâna asta a fost intensă şi am lucrat bine, nu mă dezic de cum sunt eu, nu-mi place să mă dau la o parte. 

Aş vrea prin evoluţiile mele să le demonstrez că au greşit în ceea ce au spus. Mulţi au spus că nu poţi face treabă dacă te întorci”, a declarat Vlad Chiricheș în cadrul unei conferințe de presă.

FCSB, duel cu Oțelul Galați în runda a 3-a din Superliga

Pentru FCSB urmează meciul din Superliga cu Oțelul Galați, sâmbătă, 29 iulie, ora 21.30, în etapa a 3-a din sezonul 2023-2024, iar partida va fi Live Video Online pe ProSport.

După trei etape jucate în sezonul 2023-2024 din Superliga, FCSB se află pe locul trei, cu șase puncte, la egalitate cu Farul Constanța și CFR Cluj, doar că echipa lui Gigi Becali are un golaveraj mai slab decât celelalte două adversare din Superliga.

După partida cu Oțelul Galați din Superliga, formația roș-albastră va primi vizita celor de la CSKA 1948 Sofia, joi, 3 august, ora 21.30, în manșa retur a turului doi preliminar din Conference League.

Publicat: 28 07. 2023, 15:06