Viral pe internet! Bilete la derby-ul Clujului, vândute direct din portbagaj | VIDEO

Derby-ul de luni dintre CFR și Universitatea Cluj naște un interes uriaș în rândul fanilor ambelor echipe. Toată lumea vrea un bilet la meci. După victoria cu Farul, suporterii „șepcilor roșii” au prins și mai multă încredere că echipa lor poate învinge rivala din oraș.

Viral pe internet! Bilete la derby-ul Clujului, vândute direct din portbagaj | VIDEO

Pentru prima dată de la revenirea CFR-ului în elită, oficialii din Gruia arată deschidere față de fanii rivalei.

  • 3000 de bilete rezervate pentru fanii lui „U” Cluj

Cu toate că nu era obligat de regulament, clubul din Gruia a oferit fanilor Universității 3000 de bilete.

„Vă informăm că astăzi, la sediul Grupării Mobile de Jandarmi, a avut loc o întâlnire organizatorică între oficialii și suporterii celor două cluburi, împreună cu autoritățile locale implicate pentru buna desfășurare a acestui joc. În acest sens, am convenit împreună ca susținătorii U Cluj să aibă posibilitatea să-și achiziționeze bilete, la meciul de luni, în Peluza 1 (sector 28) și în Tribuna 2 (sectoarele 37, 46, 38, 47) de la casele de bilete de la Cluj Arena”, a anunțat conducerea campioanei, printr-un comunicat.

Iar fanii echipei din Gruia și-au făcut publică aprobarea: „Împreună cu conducerea clubului am decis ca 3000 de locuri din capacitatea stadionului să fie date rivalilor noștri pentru a avea parte de un derby puternic și cu o atmosferă frumoasă demnă de un oraș ca și Clujul. Respectul însă trebuie să fie de ambele părți așa că nu vom tolera suporterii „alb-negri” în Gruia, în afara celor deplasați organizat. Fiecare persoană careva veni în Gruia separat de peluza Universității trebuie să își asume toate riscurile la care se va expune”, scrie într-un comunicat al fanilor CFR, pe pagina de Facebook Peluza Vișinie.

Ironii ale rivalilor: „Așa se distribuie și ajutoarele”

Restul biletelor s-au pus în vânzare online și la stadionul CFR-ului, doar că ultima operațiune a fost oprită astăzi. Se pare că fanii echipei din Gruia au observat că biletele destinate lor ar putea ajunge tot în posesia suporterilor Universității Cluj și au cerut ca ei să le distribuie. Iar clubul a fost de acord, așa că reprezentanții galeriei din Gruia au început să vândă tichete lângă stadion, dintr-un portbagaj.

Imaginile au devenit virale în rânul fanilor lui „U” Cluj, care au ironizat această inițiativă. „Amintiri din viitor, cu casele de bilete închise, suporterii campioanei României în anul de grație 2023, azi, comercializând cu demnitate bilete la meciul cu „U” Cluj de luni. În anii de tinerețe a patronului campioanei, asta era strategia de vânzare a „hainelor importante di pă Italia”, unele cu dispozitivele antifurt încă pe ele. Sunt evidente valorile ghidate de „tradiție”, „nume și renume”, pe care „campioana” cu mai multe trofee decât suporteri le promovează. De fapt așa se distribuie și ajutoarele. P.S. Dovadă de încredere și curaj: biletele se vând numai după o verificare temeinică după nume și prenume, care obligatoriu trebuie să se regăsească în grupurile specifice”, scrie pe pagina „Șepcile Roșii”, una dintre paginile de Facebook ale fanilor echipei de pe Cluj Arena, alături de un video cu vânzarea biletelor din mașină.

„Pentru a evita conflictele care ar putea să apară între membri celor două galerii”

Clubul CFR a emis imediat un comunicat prin care spune că biletele au fost vândute de către reprezentanții clubului, în baza unui proces verbal, pentru a elimina ideea că biletele s-ar vinde „la negru”. „Ca urmare a ultimelor imagini apărute în mediul online, dorin să facem următoarele precizări: clubul nostru a vândut către Asociația 1907 bilete în sectorul 25 din Peluza 1 și le-a predat reprezentantului acesteia în baza unui proces verbal. Am răspuns pozitiv solicitării asociației din motive de siguranță, pentru a evita conflictele care ar putea să apară între membri celor două galerii”, scrie pe pagina oficială de Facebook a celor de la CFR Cluj.

U Cluj va juca fără mai mulți fotbaliști importanți derby-ul cu CFR Cluj!

Publicat: 09 03. 2023, 17:39