Viitorul lui Ciprian Deac la CFR Cluj, în pericol după accidentarea din meciul cu UTA? „Poți să-i rupi tendonul și să distrugi o carieră!”

Ciprian Deac (36 de ani) s-a accidentat serios în partida jucată de CFR Cluj cu UTA Arad, scor 1-1.

Damian Isac a avut o intrare dură asupra lui Ciprian Deac în partida disputată de CFR Cluj  cu UTA Arad, scor 1-1, iar  Ioan Ovidiu Sabău s-a arătat îngrijorat de starea de sănătate a veteranului din Gruia.

Ioan Ovidiu Sabău este de părere că Ciprian Deac ar fi putut să aibă probleme grave după intrarea fotbalistului lui Ilie Poenaru asupra lui, dar transmite că Damian Isac nu a avut intenție.

Viitorul lui Ciprian Deac la CFR Cluj, în pericol după accidentarea din meciul cu UTA

Fostul internațional român speră ca Ciprian Deac, fotbalistul care a fost înlocuit de Roger în minutul 77, să revină cât mai repede pe terenul de fotbal.

„Nu cred că există intenţie, e lipsă de experienţă. Cred că în astfel de situaţii te poţi opri la momentul potrivit, când eşti pe picior, să nu te duci cu intensitate. Poţi să-i rupi tendonul, să-l accidentezi foarte grav şi să-i distrugi cariera.

Sper să nu fie nimic! Dacă e tendonul, e mai greu. Dar sper să nu fie o accidentare urâtă, pentru că toată cariera lui Deac a fost una foarte bună şi e un jucător pe care eu îl apreciez pentru tot ceea ce înseamnă el.

Sper să nu fi fost intensitate mare atunci când a făcut alunecarea, se vede, la prima vedere, că jucătorul intră cu piciorul în gazon pentru prima dată. Poate e doar călcâiul…”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, pentru Prima Sport.

Publicat: 11 10. 2022, 14:59