Verdict aparent surprinzător al fanilor din Superliga: după un week-end cu 18 goluri, a fost ales Jucătorul Etapei un fotbalist care n-a reușit nici măcar un assist runda asta!
S-au marcat 18 goluri în ultima etapă de campionat, am avut cel puțin patru rezultate împotriva așteptărilor, dar tot nu a fost suficient pentru ca titlul de Jucătorul Etapei să meargă spre reprezentatul unei revelații din Superliga! Asta pentru că, în programul ultimului week-end, dincolo de „șocurile” Metaloglobus – FCSB 2-1, Petrolul – CFR Cluj 1-0, UTA – Oțelul 0-4 ori U Cluj – Botoșani 0-2, s-a disputat și derby-ul bucureștean Dinamo – Rapid 0-2!
Firesc, dacă ne raportăm la numărul fanilor din Superliga pe care îi au cele două echipe angrenate în acest duel încins și, mai ales, când ne gândim că giuleștenii s-au impus entuziasmant pentru tribune, cu al doilea gol reușit în inferioritate numerică! Chiar și așa, în acest context special, Jucătorul Etapei 13 din Superliga a fost votat un fotbalist care n-a reușit nici măcar un assist runda asta! Ce-i drept, vorbim de unul cu o contribuție esențială în rezultat final al meciului de pe Arena Națională, care a atras atâta interes și a angrenat atâtea orgolii.
Dar să descoperim împreună pe cine au ales tribunele drept Jucătorul Etapei 13 în Superliga, cum se prezintă acum topul tuturor fotbaliștilor din campionat care au primit până azi această distincție în campania Stelele Superligii de pe ProSport și, nu în ultimul rând, ce program ne așteaptă pentru Etapa 14 din campionat în acest week-end.
Jucătorul Etapei 13 în Superliga e Tobias Christensen (Rapid)
Ca de obicei, timp de aproximativ 48 de ore după ce am configurat și publicat aici Echipa Etapei din ultima rundă a Superligii, fanii au putut vota doar pe ProSport, dintre cei 11 titulari ai formației ideale, pe cel cu evoluția cea mai remarcabilă în contextul ultimelor 8 partide de campionat.
Iată cum arată topul alcătuit din voturile tuturor fanilor, cu mențiunea importantă că Jucătorul Etapei 13 în Superliga va primi, în mod tradițional, o stea bonus în ierarhia Stelele Superligii (detalii aici) care reunește evaluările pe posturi pentru evoluțiile foarte bune ale tuturor fotbaliștilor, pe toată durata sezonului! Practic, topul celor mai buni dintre cei mai buni.
- Christensen (Rapid) – 25,85%
- Mora (Univ. Craiova) – 18,52%
- Gavrilaș (Metaloglobus) – 10,38%
- Jebari (Csikszereda) – 7,25%
- Ongenda (Botoșani) – 7,16%
- Fl. Ștefan (Univ. Craiova) – 6,80%
- Cîmpanu (Botoșani) – 6,35%
- Andrezinho (Oțelul) – 5,81%
- Abbey (Metaloglobus) – 5,10%
- Zivulic (Oțelul) – 4,03%
- Kramer (Rapid) – 2,77%
În Dinamo – Rapid 0-2, norvegianul Tobias Christensen a jucat în prima repriză cu sarcini defensive sporite, apoi transformarea tactică gândită de Costel Gâlcă pentru giuleșteni i-a oferit mai multă libertate și, prin asta, cheia derby-ului poate! Christensen n-a avut nici măcar un assist, pentru că vorbim de un autogol dinamovist și de o reușită a lui Cristi Manea, din pasa lui Petrila. Dar mijlocașul a fost realmente esențial pentru succes!
Christensen a executat viclean cornerul din care Rapid a forțat autogolul lui Gnahore pentru a deschide scorul, iar tot el a construit excepțional faza golului de 2-0 marcat în inferioritate numerică, urcând (încă o dată!) curajos, inteligent și cu pasă luminoasă spre Petrila prin spațiile dinamoviste.
Top Jucătorul Etapei în Superliga la zi
Tobias Christensen (Rapid) se află la prima distincție Jucătorul Etapei din acest sezon, ierarhia la acest capitol fiind dominată la zi de coechipierul său, Alex Dobre:
- Alex Dobre (Rapid) – 4 trofee
- Danny Armstrong (Dinamo) – 2 trofee
- Assad Al Hamlawi, Steven Nsimba (Univ. Craiova), Cătălin Cîrjan, Alex Pop (Dinamo), Tobias Christensen (Rapid), Sergiu Buș (FC Hermannstadt), Răzvan Tănasă (Farul Constanța) – 1 trofeu
Interesant este și faptul că din 13 distincții până acum, aferente celor 13 etape, aproape jumătate (5) se află în dreptul unor fotbaliști rapidiști. Logic, raportat la forma giuleștenilor din această parte a campionatului, dar și grăitor pentru numărul de fani ai Rapidului care își susțin favoriții, săptămână de săptămână, pe ProSport!
Programul etapei 14 în Superliga
- Csikszereda Miercurea Ciuc – Petrolul Ploiești (vineri, 24 octombrie, 17:30)
- FC Argeș – Dinamo (vineri, 24 octombrie, 20:30)
- Oțelul Galați – Universitatea Cluj (sâmbătă, 25 octombrie, 16:00)
- CFR Cluj – Farul Constanța (sâmbătă, 25 octombrie, 21:00)
- Metaloglobus – Universitatea Craiova (duminică, 26 octombrie, 14:00)
- FCSB – UTA Arad (duminică, 26 octombrie, 20:30)
- FC Botoșani – FC Hermannstadt (luni, 27 octombrie, 17:30)
- Rapid – Unirea Slobozia (luni, 27 octombrie, 20:30)