Varga, anunțul momentului despre transferul lui Hindrich la Legia Varşovia
Neluțu Varga, finanțatorul celor de la CFR Cluj, a reacționat, în exclusivitate, pentru ProSport, după ce a apărut informația că formația din Gruia urmează să se despartă de portarul Otto Hindrich.
Luni, presa din Polonia a relatat că Legia Varșovia a ajuns la un acord cu CFR Cluj pentru împrumutul lui Otto Hindrich până la vară, cu opțiune de transfer definitiv.
Ce spune Neluțu Varga despre împrumutul lui Otto Hindrich la Legia Varșovia
Neluțu Varga confirmă existența unor negocieri cu Legia Varșovia, însă dezminte informația potrivit căreia s-ar fi ajuns la un acord pentru împrumutul lui Otto Hindrich. Mai mult, patronul CFR-ului susține că singura variantă în care ar accepta să se despartă de portarul în vârstă de 23 de ani, în această iarnă, este un transfer definitiv.
„Au încercat, dar nu îl dau împrumut. Vedem cu ce propunere vor veni azi, dar nu împrumut!”, a spus Neluțu Varga, în exclusivitate, pentru ProSport.
Otto Hindrich este un produs al academiei celor de la CFR Cluj, iar în prezent ocupă postul de titular în poarta formației din Gruia. Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, tânărul portar este cotat la 1,3 milioane de euro.
CFR Cluj, „pepinieră” de portari
CFR Cluj pare că s-a specializat în exportul de portari. Clubul ardelean a obținut nu mai puțin de 2,5 milioane de euro în vara lui 2024, după transferul lui Răzvan Sava la Udinese, în Serie A.
Datorită evoluțiilor bune din Italia, Sava a fost ulterior convocat și la naționala României de Mircea Lucescu.
„Vin cu ambiția de a da totul pentru echipă. Mă simt pregătit pentru această experiență în Serie A și vreau să încep să mă familiarizez cu acest campionat.
Am ales să vin aici pentru că vreau să mă adaptez la Serie A și să învăț cât mai mult din această experiență. E un pas important pentru cariera mea.
Mă simt puternic în toate aspectele jocului, dar, în cele din urmă, antrenorii de portari vor decide ce trebuie să îmbunătățesc. În ceea ce privește inspirația, studiez mult portari de top, precum Courtois și Oblak.
Mă simt foarte bine cu Okoye și Padelli. Okoye mă ajută mult, pentru că el joacă, iar Padelli îmi arată multe videoclipuri cu meciuri, ceea ce mă ajută să mă simt ca acasă”, spunea Răzvan Sava la puțin timp după oficializarea transferului său la Udinese.