Valeriu Iftime, reacție sinceră după FC Botoșani- U Craiova 1948! „Am scăpat până la urmă bine din acest meci” | EXCLUSIV

Valeriu Iftime a recunoscut pentru ProSport că U Craiova 1948 ar fi putut să câștige partida cu FC Botoșani de pe terenul moldovenilor.

Bauza a ratat o lovitură de la 11 metri și a avut un gol anulat de VAR

FC Botoșani- U Craiova 1948 a fost cel mai tare meci din play-out, iar cele două echipe se luptă pentru locurile 7-8, cele care își asigură disputarea primului meci de baraj. Înaintea acestei ultime etape oltenii din Bănie ocupau locul 1, 27 de puncte, iar pe locul 2 se afla Petrolul, 27 de puncte, dar un golaveraj mai slab. Pe trei se afla echipa lui Flavius Stoican, 26 de puncte.

Partida din Moldova s-a terminat la egalitate, 0-0, dar oltenii din Bănie au ratat o lovitură de la 11 metri prin Juan Bauza și au avut și un gol anulat de către cei de la VAR. Bauza a scapat singur cu Ducan, după o lansare a lui Bahassa, dar după ce Cătălin Popa validase golul, ulterior cei de la VAR i-au spus că ar fi fost un ofsaid.

Valeriu Iftime a stat de vorbă cu ProSport despre meciul dintre cele două formații și a avut puterea să recunoască că FCU a avut totuși un plus față de echipa sa.

„Trebuie să recunosc că FCU este o echipă foarte bună pentru acest nivel, iar eu am mai spus că locul lor era în play-off!”

Valeriu Iftime a mai declarat pentru ProSport că FC Botoșani va lupta până în ultima etapă pentru locurile 7 – 8, cele care îți permit să joci primul baraj.

Gata, a trecut acest meci. Însă, am puterea să afirm că la cum s-au derulat ostilitățile pe teren, totuși până la urmă noi am obținut un rezultat bun. FCU este clar echipa titulară a locului 7 și cu toate că eu mi-aș dori ca ei să îl piardă, totuși nu cred că se va întâmpla acest lucru. Am puterea să recunosc că parcă FCU a avut totuși un plus față de noi în acest meci.

Noi am jucat cum trebuie doar până la primirea acelui 11 metri, iar eu recunosc că oltenii au avut clar 11 metri. Ivanov l-a lovit pe Baeten. Am avut mare noroc că Bauza nu a marcat. Cum am avut noroc și cu VAR-ul la golul aceluiași Bauza. Dacă nu era VAR-ul noi pierdeam meciul ăsta. Iar dacă nu se anula golul nu cred că aveam ce să comentăm că ați văzut și voi că totul a fost milimetric. Puteau să îl valideze și cu asta basta. Însă, nu vom ceda lupta și ne vom juca și noi șansa până la final. Flavius a făcut treabă bună până acum la noi”, a spus Iftime.

Foto: Facebook FC Botoșani

Publicat: 24 04. 2023, 18:53
Actualizat: 24 04. 2023, 18:58