Valeriu Iftime încearcă să dea lovitura în Superliga! Fostul mijlocaș al Rapidului, la un pas să semneze cu FC Botoșani: „Sunt șanse!” | EXCLUSIV

Hervin Ongenda, fostul jucătorul al celor de la Rapid București, este tot mai aproape să se întoarcă la FC Botoșani, clubul patronat de Valeriu Iftime.

Valeriu Iftime anunță o posibilă revenire a lui Hervin Ongenda: „Am discutat cu el!”

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a anunțat pentru ProSport că Hervin Ongenda ar putea să revină la formația moldoveană. Totuși, fostul jucător al Rapidului ar mai avea și alte oferte și încă nu i-a oferit un răspuns concret lui Iftime.

„Am discutat cu Ongenda. Până la sfârșitul săptămânii aștept un răspuns de la el. Momentan nu vă pot spune că vine la Botoșani pentru că mi-a zis direct că are și alte oferte. Dacă nu i se concretizează nimic de unde are oferte, sunt șanse să îmi accepte mie propunerea”, a declarat Valeriu Iftime în exclusivitate pentru ProSport.

  • Ongenda a mai jucat la FC Botoșani în două perioade diferite: 2018-2020 și 2020-2022.

    Hervin Ongenda are șanse mari să revină la FC Botoșani. © FOTO:Ionut Tabultoc / Sport Pictures

Adrian Mutu a elucidat misterul greutății lui Hervin Ongenda: „Nu are kilograme în plus!”

După ce a semnat cu Rapid, Hervin Ongenda, fostul jucător al celor de la Apollon Limassol, a fost „acuzat” cum că ar avea câteva kilograme în plus. La finalul lunii februarie, Adrian Mutu, fostul tehnician al giuleștenilor și actualul antrenor de la Neftchi Baku, anunța că l-a studiat mai bine pe fotbalistul parizian pentru a vedea ce greutate are mai exact.

„Ongenda nu a avut probleme, eu nici nu-l văzusem, eram cu echipa. L-am pus să îmi arate abdomenul, pentru că voiam să văd. Spre surprinderea plăcută, a mea nu are kilograme în plus. E apt din acest punct de vedere, e foarte bine.

Probabil așa pare, dar nu. Mai are de îmbunătățit în ceea ce înseamnă condiția fizică pentru că nu a mai jucat de mult timp, dar în maximum 10 zile cred că va intra cu noi în lot”, declara Adrian Mutu.

Publicat: 01 08. 2023, 10:42
Actualizat: 01 08. 2023, 11:23