UTA Arad – FC U Craiova 2-1. Marius Croitoru a ajuns la patru eșecuri pe banca oltenilor

Două dintre cele mai spectaculoase echipe din Superligă, dar cu mare nevoie de puncte pentru obiectivul play-offului, UTA și FC U Craiova 1948 s-au duelat în cadrul etapei a 7-a la Arad. Oltenii au fost așteptați la Arad de un stadion plin ochi, îmbrăcat total în roșu, la inițiativa galeriei arădene, care a oferit – din nou – un recital de mare meci.

Asta dincolo de scandările anti-conducerea clubului, asemenea rivalilor lor veniți de la Craiocva, care-l contestă și ei pe Adrian Mititelu. Iar dacă atmosfera a fost specială, echipele și ele predispuse la un fotbal deschis, gazonul a făcut notă discordantă. După festivalul de muzică ce a avut loc weekendul trecut pe arena „Francisc Neuman” s-au schimbat câteva glii ce nu au avut timp să se prindă ca lumea, pentru ca porțiunile cu iarbă arsă să fie vopsite cu un verde închis ce a supărat și mai mult ochiul privitor. În acest decor, câștig de cauză a avut UTA, cu 2-1, demonstrând că în fața propriilor fani este imbatabilă.

UTA, obișnuită cu starturile lansate pe teren propriu

La UTA, Caludiu Keseru (cu simptome de enterocolită) nu a fost în premieră nici pe banca de rezerve, ci a luat luat loc în tribune lângă Iacob (accidentat) și Batha (suspendat). Dincolo, Croitoru nu i-a avut la dispoziție pe coordonatorul său de joc, Juan Francisco Bauza ambii cu probleme medicale. Cum era de așteptat, combatantele au trecut peste perioada de studiu și gazdele au avut prima ocazie în minutul 4. Atunci, Ubbink a centrat din corner și Postolachi a reluat cu capul de la colțul scurt puțin peste poartă.

Replica craiovenilor a venit după doar două minute, când șutul deviat al lui Iancu a trecut de puțin peste transversala porții lui Balauru. Ca și cu Petroul și U. Cluj, Bătrâna Doamnă a lovit repede, mai precis în mimutul 9. Atunci, Jobello a trecut de doi adversari în stânga, a centrat în 6 metri, unde Otele i-a luat fața lui Huyghebaert și a trimis cu capul pe lângă Popa. Croitoru a scăpat imediat de sacou pe margine, iar elevii săi au înțeles mesajul, pentru că Baeten l-a fentat ușor în careu pe Isac, dar a tras din poziție bună paralele cu poarta arădeană.

Gazdele, pragmatice chiar înainte de pauză

După minutul 25, „alb-albaștrii” au fost și mai insistenți în atac și gazdele au tremurat în trei ocazii. Mai întâi, Huyghebaert a tras cu efect de la marginea careului, dar Balauru a fost acolo, pentru ca apoi Iancu să prefere forța din aceeași poziție, dar precizia a lăsat de dorit. Și mai periculoasă a fost execuția plasată a nou-intratului Marquet ce a mângâiat bara din stânga lui Balauru, după o fază creată în bandă de Compagno, trecând printre altele și peste piciorul lui Vukcevic. Probabil, o fază de VAR dacă belgianul ar fi marcat. În schimb, arădenii au fost mai pragmatici și au schimbat din nou tabela înainte de pauză. Cascini a recuperat un balon la mijlocul terenului a avansat 30 de metri, i-a pasat în dreapta lui Postolachi și basarabeanul a tras sec la colțul scurt: 2-0 și fanii arădeni erau ceva mai liniștiți la pauză.

Iancu și-a reglat tirul până la golul de 2-1

Antrenorul lui FC U a ajuns la trei schimbări la pauză, odată cu aparția pe gazon a lui Sidibe și Bahassa, în timp ce dincolo ultimul marcator al arădenilor a rămas la cabine și pe teren a apărut elvețianul Ademi. În primele 10 minute ale mitanului, Gabi Iancu a avut două șuturi ce au ocolit de puțin spațiul porții utiste.

Meciul era departe de a fi jucat mai ales că Iancu a găsit, totuși, plasa la capătul unei faze fixe a echipei sale. În minutul 59, Compagno a reluat cu capul în Cascini după cornerul lui Marquet, mingea a sărit la mijlocașul crescut de Gică Hagi și acesta a înscris din cădere în poarta goală. După alte două minute, Asamoah a prins un șiret plin de la marginea careului și mingea a trecut de puțin pe lângă poarta lui Balauru.

Arădenii au rezistat eroic forcingului craiovenilor

Tot Iancu a fost aproape de gol pentru oaspeți cu un șut din unghi, înainte de a fi schimbat cu Chițu. Cu un sfert de oră înainte de final, juniorul Șteau a scăpat de la mijlocul terenului, dar a încetinit sprintul și a rămas fără soluții odată cu replierea fundașilor adverși. Craiova a pus presiune prin joc, iar Compagno a reluat cu capul de puțin peste, iar Sidibe a șutat din unghi de puțin pe lângă colțul scurt.

Poenaru a mutat și cu fundașul Erico la „închidere”, dar duelurile aeriene au fost dominate tot de Compagno, care în primul minut de prelungite l-a obligat pe Balauru să plonjeze la vinclu pentru a scoate balonul de 2-2. Meciul s-a încheiat cu succesul UTA-ei, care ia maximum de puncte pe teren propriu în acest sezon. În schimb, Croitoru a pierdut frumos, așa cum – de fapt – a și declarat că nu-l deranjează.

Formații:

UTA: Balauru – Vukcevic, A. Chindriș, Benga, Hoxhallari (85 Dobrescu) – Isac (66 Șteau), Cascini – Otele (85 Erico), Ubbink (66 Fl. Matei), Jobello – Postolachi (46 Ademi). Rezerve neutilizate : Mociu – Stahl, R. Pop, Negoescu. Antrenor: Ilie Poenaru

FC U Craiova 1948: R. Popa – Negru (82 C. Băla), Duarte, Papadopoulos, Huyghebaert – Asamoah, Achim (35 Marquet) – Baeten (46 Sidibe), Iancu (74 Chițu), Van Durmen (46 Bahassa) – Compagno. Rezerve neutilizate: Gurău – Paramatti, Grigore, D. Albu Antrenor: Marius Croitoru

Arbitri: Cătălin Popa (Pitești) – George Neacșu (Cîmpulung Muscel) și Romică Bîrdeș (Pitești). Rezervă: Szabolocs Kovacs (Carei).

Camera VAR: Florin Andrei (Târgu Mureș), Alexandru Vodă (Alba Iulia)

Observator LPF: Zoltan Szekely (Baia Mare)

Observator LPF:  Marian Ivan (Brașov).

 

Publicat: 26 08. 2022, 23:10
Actualizat: 26 08. 2022, 23:39