Universitatea Craiova vrea să-i împrumute din nou pe Andrei Ivan şi Jovan Markovic, aflați în atenția mai multor echipe din Superliga. Unde ar putea ajunge cei doi. EXCLUSIV
„Fiii rătăcitori” ai Universităţii Craiova, Andrei Ivan (28 de ani) şi Jovan Markovic (24 de ani), revin la echipă în vara aceasta, după ce au fost împrumutaţi altor formaţii în stagiunea trecută, dar au şanse mici să continue în Bănie, urmând să fie cedaţi şi pentru următorul sezon altor echipe. Deşi pe ambii i-a convocat la lotul naţional când a fost selecţioner, Mirel Rădoi i-a exclus din lot pentru indisciplină la Universitatea Craiova, acum trei ani, când Ivan şi Markovic se aflau într-o perioadă mai bună decât cea pe care o traversează acum.
În aceste condiţii, chiar dacă sunt presiuni din cadrul clubului pentru a încerca resuscitarea celor doi, va fi foarte greu ca Mirel Rădoi să-şi reevalueze părerea despre ei. În condiţiile în care fiecare dintre ei a marcat un singur gol în stagiunea trecută, demonstrând că sunt în vrie ca formă sportivă, carierele lor fiind într-un punct critic, viitorul lor nu mai este legat de Bănie, unde nici suporterii nu le mai tolerează ifosele şi lipsa de implicare, cei doi fiind huiduiţi în mai multe rânduri la scenă deschisă de publicul de pe „Ion Oblemenco”.
Markovic ar putea ajunge la Farul, Ivan, în Asia
Pentru Jovan Markovic există varianta unei cedări la Farul Constanţa, acolo unde ar trebui să lupte pentru un post de titular cu Jakob Vojtus şi cu puştii din academia lui Gică Hagi. Numai că Hagi nu acceptă să-l preia pe Markovic decât dacă îl primeşte în coproprietate. Craiova ar avea varianta împrumutului la altă echipă, dar nu se mai înghesuie nimeni să se roage de Markovic să se pregătească şi să alerge.
Jovan Markovic a fost împrumutat anul trecut la Hermannstadt, apoi la Oţelul Galaţi, dar nu a convins la niciuna dintre aceste echipe.
Andrei Ivan spera să reintre în graţiile lui Mirel Rădoi, dar antrenorul nu este dispus să-i mai acorde încă o şansă. Pentru Andrei Ivan sunt ceva oferte interne, dar el are şanse mari să ajungă în Asia, respectiv în ţările arabe sau în China, unde există interes pentru el, dar în aceleaşi condiţii în care a plecat şi la Adanaspor, respectiv fără sumă plătită clubului, numai cu salariul promis jucătorului.
Doar cu Jovo Lukic la dispoziţie, Mirel Rădoi ar fi nevoit să apeleze la Ivan şi Markovic
În condiţiile în care nu se vor găsi variante pentru ca Markovic şi Ivan să fie împrumutaţi, se vor face presiuni pentru ca Mirel Rădoi să apeleze din nou la cei doi, ţinând cont că sunt jucători sub contract cu clubul. Universitatea Craiova nu a achiziţionat niciun atacant până în acest moment, Mirel Rădoi urmând să-l aibă la dispoziţie doar pe Jovo Lukic.
Andrei Ivan a fost împrumutat în iarna trecută la Adanaspor, cu care a retrogradat în liga a treia din Turcia. Ivan nu a încasat niciun dolar din cei 400.000 promişi de başkani, el marcând un singur gol în 15 meciuri, după ce la Craiova nu reuşise niciun gol în prima parte a campionatului.