Universitatea Craiova şi-a prezentat lotul şi echipamentul pentru sezonul următor, într-un show în centrul oraşului

Foto: Universitatea Craiova facebook
Vezi galeria foto - 4 poze

Atmosferă precum la „Zilele oraşului” sau la Târgurile de Crăciun sau de Paşte, în centrul Craiovei, cu prilejul lansării echipamentului Ştiinţei pentru sezonul următor şi totodată al prezentării lotului antrenat de Mirel Rădoi. Mii de suporteri au descins în seara de joi în Piaţa „Mihai Viteazul” pentru a asista şi a se implica în show-ul pregătit de Universitatea Craiova, într-o sărbătoare de familie. O familie alb-albastră, în toate sensurile cuvântului.

Echipamentul Ştiinţei pentru sezonul următor, în toate variantele sale (alb-albastru, cel principal, alb, albastru şi cel negru, pentru Cupa României), a fost etalat atât pe scenă, cât şi în vitrine speciale în piaţă, suporterii având ocazia de a imortaliza outfit-ul care se doreşte a fi al celui de-al cincilea titlu din istorie.

Universitatea Craiova şi-a prezentat echipamentul pentru sezonul următor, în prezenţa gloriilor clubului şi a câtorva mii de fani

Au fost pregătite jocuri diverse, la care s-au înghesuit nu numai copiii, ci şi oameni în toată firea, atraşi de provocare, dar şi de premiile cu cu tentă alb-albastră. Evident, puştii au fost cei mai încântaţi de eveniment, pentru ei atracţiile fiind la tot pasul, într-o organizare cu adevărat specială.

Deschiderea au făcut-o gloriile Ştiinţei, începând cu generaţia Campioanei Unei Mari Iubiri,  continuând cu Craiova Maxima şi terminând cu cea a ultimului titlu, care a poposit în Bănie acum 34 de ani. Sorin Cârţu, Aurică Beldeanu, Nicolae Ungureanu, Costică Donose, Ion Velea, Emil Săndoi, Silvian Cristescu au urcat pe scenă, spre deliciul celor prezenţi.

MC-ul chemat să întreţină atmosfera a fost Liviu Vârciu, iar Ciri Mayer a fost invitat să interpreteze „Cântec pentru Oltenia”, imnul compus pentru Universitatea Craiova de Adrian Păunescu şi cântat, în versiune originală, de Valeriu Penişoară. „Sorinaccio” n-a rezistat şi l-a acompaniat pe Ciri Mayer când „Oltenia Eterna Terra Nova” a răsunat în inima Băniei, iar mii de piepturi olteneşti au fost în rol de „backing vocals”, în Piaţa „Mihai Viteazul”.

Prezentarea lotului Universității Craiova: aplauze la scenă deschisă

Momentul culminant al serii a fost prezentarea lotului Universităţii Craiova, inclusiv a celor zece achiziţii, întâmpinate cu aplauze la scenă deschisă. Chiar dacă prezentarea nu l-a mai conţinut pe cel mai îndrăgit dintre alb-albaştri, Alex Mitriţă, ajuns în China, spre dezamăgirea puştilor urbei, a existat totuşi entuziasm pentru cea mai masivă campanie de transferuri din ultimul deceniu la Universitatea Craiova.

Atacantul palestinian Al Hamlawi a preluat tricoul cu numărul 9, după plecarea lui Safira, iar „optul”, purtat anul trecut de Oshima, i-a revenit unui localnic, Tudor Băluţă.

Seara s-a încheiat cu drone şi lasere pe cer, cu un zepelin decorat cu „leul albastru” şi focuri de artificii, încununând o seară care a demonstrat că oltenii nu mai au parte de bucurie numai „în unele duminici, pe la nunţi”. Dar speranţele sunt legate de ceea ce vor arăta pe teren alb-albaştrii, iar acest week-end se coboară în iarbă.

„Aici este Craiova, singura echipă care nu joacă pentru un oraş, ci pentru cinci judeţe”, aşa cum transmite Mirel Rădoi, în revista editată special pentru acest eveniment.

Debutul oficial al echipei lui Mirel Rădoi este programat sâmbătă, de la ora 18.30, în deplasare, cu UTA Arad, în prima etapă a Superligii.

Publicat: 11 07. 2025, 09:32