Universitatea Craiova nu va fi susţinută de fani în Trivale. „Bazaconia FRF”, motivul absenţei galeriei din Bănie

Galeria Craiovei cu steaguri,fulare si esarfe in peluza la meciul de fotbal dintre AFC Hermannstadt si Universitatea Craiova, contand pentru Liga 1 Betano, desfasurat pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, sambata 16 februarie 2019. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Universitatea Craiova nu va avea parte de susţinerea galeriei din Peluza Nord în partida din Trivale, cu FC Argeş, programată miercuri, de la ora 17:00, în ultima etapă a grupelor Cupei României.

Fanii olteni au anunţat că nu fac deplasarea la Piteşti, protestând pentru că FRF a schimbat formatul competiţiei. Peluza Nord a lipsit şi la precedentele meciuri ale echipei lui Mirel Rădoi în grupele Cupei României, cu Hermannstadt, la Mediaş, şi cu Ocna Mureş, la Zlatna.

Fanii olteni au anunţat că vor reveni la meciurile de Cupă abia în faza eliminatorie, dacă Unversitatea Craiova se va califica în sferturi.

Universitatea Craiova nu va fi susţinută de fani în Trivale. „Bazaconia FRF”, motivul absenţei galeriei din Bănie

În schimb, suporterii olteni au anunţat că la următorul meci din campionat, pe care Universitatea Craiova îl va disputa tot în judeţul Argeş, la Mioveni, luni, 12 decembrie, galeria va face deplasarea „pentru a o readuce împreună pe Ştiinţa pe drumul victoriilor şi al speranţelor”.

Peluza Nord consideră absurd noul format al Cupei României.

„Miercuri, 07.12.2022, Universitatea Craiova joacă în Trivale, într-un format al Cupei Romaniei pe care îl considerăm absurd. Peluza Nord Craiova nu se va prezenta nici la acest meci, aşa cum a procedat şi la precedentele două, în semn de protest faţă de formatul impus de FRF acestei competiţii de tradiţie.

Vom participa la meciurile din Cupa Romaniei doar după aceste faze ale grupelor, atunci când competiţia va reveni la normal, adică în fazele eliminatorii, urmând să procedam la fel şi în sezonul viitor, dacă FRF menţine bazaconia.

Dacă vom fi prezenţi vreodată în faza grupelor în Cupa Romaniei, va fi atunci când vom considera că Ştiinţa are nevoie de noi împotriva unor rivali, aşa cum am făcut şi cu echipa a II-a în 2018. Rugăm suporterii Ştiintei să lase sectorul oaspeţi gol şi pe stadionul Nicolae Dobrin, aşa cum va face Peluza Nord. Îi îndemnăm însă pe toţi să vină luni, 12.12.2022, la Mioveni, pentru a o readuce împreună pe Ştiinţa pe drumul victoriilor şi al speranţelor!” este comunicatul Peluzei Nord Craiova.

Universitatea Craiova, în criză de portari, are nevoie de victorie la Piteşti

Universitatea Craiova dispută un meci decisiv pentru accederea în sferturile de finală ale Cupei României, miercuri, de la ora 17.00, contra lui FC Argeş, pe arena „Nicolae Dobrin” din Piteşti, în ultima etapă a grupelor competiţiei.

Echipa lui Mirel Rădoi are 4 puncte după două meciuri din grupă şi are nevoie de un succes pentru a fi sigură de calificarea în antepenultima fază a Cupei României. În cazul unui egal sau a unei înfrângeri, oltenii depind de rezultatele celorlalte două partide din grupa D.

„Nu va fi uşor deloc, FC Argeş este o echipă bună, cu Rapid merita victoria după a doua repriză, noi am pierdut şi în campionat contra lor. Este un meci decisiv şi trebuie să câştigăm pentru a merge mai departe în Cupa României. Vedem evaluările lotului, nu cred că vor mai fi alte mari absenţe, dar, indiferent ce va fi, Cupa României rămâne un obiectiv important pentru club, pentru antrenori şi jucători” a declarat antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi.

Pentru meciul cu FC Argeş, Mirel Rădoi are şi probleme cu portarii de bază, Giedrius Arlaurkis şi David Lazar fiind accidentaţi. În aceste condiţii, variantele Universităţii Craiova pentru postul de portar sunt moldoveanul Denis Rusu (32 de ani), care se află la al doilea sezon în tricoul alb-albastru, dar încă nu a apucat să debuteze la prima echipă, şi Laurenţiu Popescu.

Acesta din urmă, în vârstă de 25 de ani, a fost împrumutat în ultimele sezoane la Poli Iaşi şi FC Braşov, iar în vară a fost rechemat în Bănie, după ce Mirko Pigliacelli s-a transferat la Palermo.

Publicat: 06 12. 2022, 18:09