Universitatea Craiova, de pe val – în criză, în mai puţin de o lună! Ce s-a întâmplat cu formaţia care începuse furibund acest sezon. SPECIAL

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

În urmă cu aproape o lună, Universitatea Craiova era echipa pe val din România. Calificați în premieră în istoria clubului în grupele Conference League, după ce a trecut trei tururi preliminare şi a eliminat solida formaţie Istanbul Başakşehir, alb-albaştrii erau lideri neînvinşi şi în campionat, cu 4 puncte avans faţă de locul secund, după ce reuşiseră şapte victorii şi două remize în primele nouă runde. Echipa marca la foc automat meci de meci, aproape toate transferurile din vară confirmaseră, iar Mirel Rădoi îşi permitea să folosească o formulă în cupele europene şi alta, aproape complet diferită, în meciurile de campionat. Ambele având rezultate surprinzător de bune, ţinând cont de schimbările numeroase pe care le-a suferit lotul Ştiinţei în vară.

Cele două eşecuri suferite, la Sarajevo şi la Trnava, practic nu au contat, fiindcă au fost în meciuri care au făcut parte dintr-o dublă manşă, iar Universitatea le-a anulat prin victorii mai clare pe teren propriu. Echipa nu era afectată nici de accidentări şi suspendări, iar lui Mirel Rădoi i-au mai fost aduşi încă doi jucători pe ultima sută de metri a perioadei de mercato: Etim Monday şi Adrian Rus. Nimic nu părea să-i oprească pe alb-albaştri…

De la Galaţi a început declinul Craiovei

La nici o lună distanţă de la perioada „de miere”, Universitatea Craiova se află într-o postură neverosimilă aproape, după startul furibund de sezon. Alb-albaştrii nu numai că nu mai sunt lideri detaşaţi ai ierarhiei interne, dar sunt aproape de a pica şi de pe podium. În grupele Conference League, craiovenii au pornit cu stângul, iar accidentarea lui Mihnea Rădulescu a complicat lucrurile în lot.

Primul eşec din campionat a venit la Galaţi şi nu a fost doar o sincopă, ci a reprezentat debutul declinului alb-albaştrilor. În ultimele patru partide, bilanţul este de trei eşecuri şi un egal pentru formaţia din Bănie, care nu se mai regăseşte. Echipa care marca aproape meci de meci minimum 3 goluri a devenit formaţia care nu a reuşit să înscrie în trei din ultimele patru partide. Golgheterul startului de sezon, palestinianul Assad Al Hamlawi, nu a mai marcat un gol de două luni, din 7 august, când puncta în victoria cu 3-0 contra celor de la Spartak Trnava.

Totodată, Universitatea Craiova a terminat ultimele trei jocuri în inferioritate numerică, fapt care denotă o anumită stare de nervozitate în cadrul lotului. Mirel Rădoi nu mai face atât de multe schimbări de la un meci la altul şi sunt jucători precum Anzor Mekvabishvili, Lyes Houri, Vasile Mogoş, Luca Băsceanu sau Alexandru Creţu care sunt nemulţumiţi că evoluează destul de puţin. De asemenea, „decarul” Ştefan Baiaram n-a mai avut forma de la începutul stagiunii, fiind afectat de ratarea transferului în Turcia, dar şi de diferendul cu Mirel Rădoi, care a vrut să-l scoată de pe teren la meci de campionat, la scurt timp după ce îl introdusese.

Primul joc în grupele Conference League a fost un fiasco, Universitatea Craiova pierzând fără drept de apel în faţa polonezilor de la Rakow, după o evoluţie modestă, lipsită de curaj şi coerenţă. Derby-ul cu FCSB n-a adus resuscitarea, ci încă o înfrângere, încă o eliminare, ba chiar şi o accidentare gravă,

Universitatea Craiova și-a pierdut principalul jucător U21

Principalul jucător U21 al Universităţii Craiova, Mihnea Rădulescu, folosit în toate cele 12 partide de campionat, în care a marcat şi două goluri, s-a accidentat şi nu va mai putea fi folosit până la sfârşitul campionatului. După cedările sub formă de împrumut ale lui David Barbu la UTA şi Florin Gaşpăr la CSM Reşiţa, Mirel Rădoi mai are, practic, trei variante pentru rolul de jucător U21: David Matei, Luca Băsceanu şi Darius Fălcuşan, dar pe ultimii doi Mirel Rădoi n-a prea contat până acum.

Următorul joc al Craiovei este pe 18 octombrie, acasă, cu Unirea Slobozia, dar atmosfera din lot nu este deloc una grozavă, iar absenţele lu Nicuşor Bancu, Alexandru Cicâldău şi Mihnea Rădulescu, dacă nu se vor adăuga şi altele între timp, transformă partida cu Slobozia în una extrem de complicată pentru echipa lui Mirel Rădoi. În plus, de fiecare dată când revine de la naţionala Costa Ricăi, Carlos Mora are probleme cu schimbările de fus orar şi nici el nu poate fi luat în calcul pentru partida următoare.

Rămâne de văzut cum va gestiona Mirel Rădoi următoarea perioadă, una care se anunţă şi mai complicată. Astfel, în ultimele două luni ale anului, de pe 18 octombrie şi până pe 20 decembrie, Universitatea Craiova va disputa nu mai puţin de 17 meciuri: 9 în Superligă, 3 în grupele Cupei României şi 5 în grupele Conference League.

Publicat: 08 10. 2025, 15:03