Universitatea Craiova are acționari noi. Cine sunt investitorii care promit, alături de Mihai Rotaru, titlul în Bănie după mai bine de 30 de ani. EXCLUSIV

Mihai Rotaru a declarat în mai multe rânduri că vrea să atragă noi investitori la Universitatea Craiova, iar el să rămână acţionar minoritar.

Paşi importanţi în acest sens au fost făcuţi recent, iar din informațiile ProSport, mai mulți oameni de afaceri turci şi-au exprimat dorinţa de a investi la Universitatea Craiova şi deja au achiziţionat o parte din acţiunile clubului.

Universitatea Craiova are acționari noi: oameni de afaceri turci, gata să investească milioane de euro pentru un nou titlu

Aceştia au afaceri în Bănie şi au asistat în ultima perioadă la meciurile Ştiinţei, iar o dată cu anunţul lui Mihai Rotaru privind cedarea de acţiuni, i-au făcut acestuia o propunere în acest sens.

Turcii n-au dorit însă să se implice şi în luarea deciziilor vis a vis de echipă, insistând chiar ca Mihai Rotaru să rămână „in charge” în continuare, să aibă şi de acum încolo exclusiv hotărârile legate de administrarea echipei şi a  clubului. De altfel, Mihai Rotaru este şi preşedinte executiv la Universitatea Craiova, după ce Sorin Cârţu s-a despărţit de clubul din Bănie.

Procedura de atragerea a altor acţionari este în plină desfăşurare la Universitatea Craiova şi vizează şi un investitor din Bulgaria, care doreşte să se implice, negocierile fiind avansate şi în cazul acestuia.

Adrian Andrici este un alt acţionar al clubului din Bănie, el apărând în organigrama de pe site-ul clubului ca preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Lui Mihai Rotaru i-au fost propuşi şi alţi investitori, de către municipalitatea craioveană, cu care clubul este în parteneriat până în 2032, iar varianta conţinea cedarea majorităţii acţiunilor către un om de afaceri din zonă. Numai că Mihai Rotaru a apreciat că acest om de afaceri nu poate susţine clubul la nivelul din ultimii ani din punct de vedere financiar şi astfel şi-a motivat refuzul de a ceda acţiunile.

Mihai Rotaru mai are 60 % din acţiunile Universităţii Craiova

După atragerea noilor investitori, bugetul clubului din Bănie a rămas unul de top, la fel ca anul trecut, în jurul a 12 milioane de euro. Mihai Rotaru vrea să predea treptat majoritatea acţiunilor şi să rămână acţionar minoritar. Omul de afaceri pretinde că nu va mai lua el deciziile în acel moment, ci un preşedinte ales de AGA.

„Suntem pe drumul cel bun în ceea ce înseamnă atragerea de finanțare. Stăm bine în acest moment. Voi rămâne întotdeauna să susțin echipa, dar minoritar. Îmi doresc să ajung la zece la sută. În acel moment, deciziile vor fi luate de președintele clubului. AGA trebuie să controleze clubul, nu mai am treabă în acel moment. În acest moment, sunt undeva la 60%.

Avantajul e că avem o expertiză în spate. Au fost patru ani înainte de pandemie, când Universitatea Craiova a fost pe profit. Pandemia ne-a întors. Am reînviorat un brand, am făcut profit, am fost aproape să câștigăm campionatul. Suntem a treia echipă a campionatului din punct de vedere sportiv”, a declarat Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.

Publicat: 30 12. 2023, 12:35
Actualizat: 30 12. 2023, 14:13