Universitatea Craiova a plecat în stagiul de pregătire din Turcia! Care este lotul lui Eugen Neagoe şi ce a declarat Andrei Ivan, de ziua sa

Lotul Universităţii Craiova a decolat astăzi de pe Aeroportul Internaţional Craiova, cu un charter, spre Antalya, acolo unde echipa antrenată de Eugen Neagoe va efectua un stagiu de pregătire, în staţiunea Belek. Oltenii vor rămâne în Turcia până pe 15 ianuarie, într-un resort de 5 stele, Kaya Palazzo, şi vor disputa şi trei meciuri amicale.

Baiaram se operează la Barcelona, lui Denis Rusu i se va rezilia contractul

Pe 10 ianuarie, oltenii se vor duela cu Kecskemeti, locul 2 în prima ligă maghiară, la 8 puncte de liderul Ferencvaros. Universitatea Craiova va disputa două partide de verificare în ultima zi de cantonament, pe 15 ianuarie, unul cu Slask Wroclaw, locul 11 în campionatul Poloniei, celălalt cu Partizan Belgrad, ocupanta locului secund în campionatul Serbiei.

În lotul Universităţii Craiova pentru stagiul din Turcia nu se află Ştefan Baiaram, despre care ProSport a anunţat în exclusivitate că este accidentat grav şi se va opera la Barcelona, urmând să rateze restul stagiunii. Un alt absent este căpitanul Nicuşor Bancu, el fiind în recuperare, după accidentarea gravă suferită în toamna trecută, sezonul actual fiind compromis şi pentru fundaşul de 30 de ani.

De asemenea, portarul Denis Rusu nu face parte din grup, contractul său urmând a fi reziliat.

Universitatea Craiova a efectuat un antrenament miercuri dimineaţa, la baza de pregătire „Ilie Balaci”, din Lunca Jiului, iar la prânz a decolat spre Antalya, unde va rămâne până pe 15 ianuarie. Pirmul meci oficial al juveţilor este pe 21 ianuarie, în deplasare, cu FC Botoşani.

Ivan: „Sper ca 2023 să fie anul nostru”

La plecarea în stagiul din Antalya, Andrei Ivan, care azi a împlinit 26 de ani, a declarat: „Mereu, de ziua mea, am fost în cantonament, m-am obişnuit cu asta. Sunt bucuros că sunt cu echipa, mi-aș dori să câștig titlul cu Universitatea și abia apoi să prind un transfer în străinătate. O să muncim aceste 11 zile în cantonament, am început tare de astăzi, sper să avem o pregătire foarte bună. Sper din suflet ca 2023 să fie anul nostru. În fiecare an am spus mereu că acesta e anul nostru, dar nu a fost. Sperăm să muncim cât mai mult în cantonament și să dăm totul pe teren. Avem un antrenor nou, încă nu l-am cunoscut așa bine, sper să facă treabă foarte bună la echipa noastră”.

Lotul Universităţii Craiova pentru stagiul din Antalya:

Portari: David Lazar, Laurenţiu Popescu, Giedrius Arlauskis, Matei Goga, Yanis Găgeatu.

Fundaşi: Ivan Martic, Sergiu Hanca, Paul Papp, Valerică Găman, Bogdan Vătăjelu, Bogdan Mitrea, Raul Silva, Vladimir Screciu, Denis Benga.

Mijlocaşi: Alexandru Creţu, Alexandru Mateiu, Ante Roguljic, Dan Nistor, Eduard Florescu, Ionuţ Vînă, Mihai Căpăţână, David Sala, Marian Danciu.

Atacanţi: Andrei Ivan, Jovan Markovic, Elvir Koljic, Rivaldinho, Alexandru Işfan, George Cîmpanu.

Publicat: 04 01. 2023, 16:54