Ungurii iau tot! Fotbalistul român, fost jucător la FCSB, transferat de maghiari

Fostul fotbalist de la FCSB a semnat un contract excelent, fiind transferat de unul dintre cluburile de primă ligă din Ungaria.

Doru Popadiuc a fost la FCSB în 2016, însă nu a reușit să îl impresioneze pe patronul Gigi Becali, astfel că s-a despărțit de roș-albaștri după numai câteva luni.

În acest sezon, el a evoluat pentru U Cluj, iar prestațiile sale au atras atenția clubului de primă ligă din campionatul Ungariei, care a hotărât să îl transfere pe jucător.

Doru Popadiuc, fostul fotbalist de la FCSB, s-a transferat de la U Cluj la Diosgyori VTK

Maghiarii de la Diosgyori VTK l-au convins pe Doru Popadiuc (28 de ani) să o lase pe U Cluj pentru o experiență în prima ligă din Ungaria.

Fotbalistul care în trecut a fost legitimat și la FCSB a dat dovadă de constanță, astfel că a atras atenția asupra sa. După ce a petrecut două sezoane la Chindia Târgoviște, el s-a alăturat, la începutul acestui sezon, celor de la U Cluj.

În tricoul „șepcilor roșii”, mijlocașul ofensiv a bifat 469 de minute în 9 meciuri la nivelul Superligii, timp în care nu a reușit să marcheze sau să le ofere coechipierilor săi vreo pasă de gol.

Acum, el a semnat cu Diosgyori VTK, echipa de pe locul 7 în prima ligă a Ungariei, anunță Digi Sport. Maghiarii îl vor recompensa cu un salariu de 12.000 de euro pe lună, după ce a semnat din postura de fotbalist liber de contract.

Doru Popadiuc și-a schimba total modul de viață

Doru Popadiuc a recunoscut, în 2022, că avea un stil de viață nesănătos, mai ales pentru un sportiv de performanță, și a spus că schimbările pe care și le-a impus l-au ajutat mult.

„Nu am pierdut niciodată nopțile. E vorba de alimentație. Înainte, nu puneam accent pe asta și aveam foarte multe accidentări.

Mâncam fast-food, nu țineam cont de macronutrienții pe care trebuie să-i mănânci pentru a avea o sănătate a mușchiului, a organismul. Mâncam foarte haotic, mâncam la ore ciudate, nu țineam cont de nimic și simțeam asta în accidentări.

Nu erau accidentări grave, maximum trei luni și ceva, însă erau mici dureri, mici leziuni musculare care mă țineau câte o lună.

Am simțit asta pe propria piele, nu am fost la niciun doctor sau nutriționist. Nu le recomand altora să facă la fel ca mine, însă eu am avut noroc să descoper din prima cauza accidentărilor. Țin minte perfect că a fost un meci Poli Iași – Voluntari, în martie 2021. Am sărit la cap cu un adversar și când am aterizat am făcut o întindere musculară.

În noaptea aia n-am dormit deloc, aveam ceva dureri, și mă gândeam: «Ok, acum trebuie să mă gândesc foarte bine la ce am de făcut. Îmi doresc să joc fotbal în continuare sau nu-mi doresc?”».

Nu aveam un meniu foarte bine gândit. Într-o dimineață, puteam să mă duc la antrenament nemâncat, în alta mă duceam după ce mâncam covrigi sau orice porcărie care nu se potrivește unui sportiv. Mâncam dulciuri, zahărul nu face mușchiului foarte bine. Seara mâncam fast-food și beam băuturi carbogazoase, cola.

Nu era drumul pe care mi-l doream. Sunt ambițios din fire și nu puteam să trăiesc cu puțin. Am analizat bine în zilele următoare și am ajuns la concluzia că îmi doresc o schimbare. Știu că astea au fost cuvintele din mintea mea: «Vreau să fiu profesionist și să-mi respect meseria!»”, a spus Doru Popadiuc, la finalul anului 2022, pentru GSP.

Publicat: 18 01. 2024, 11:07
Actualizat: 18 01. 2024, 13:19