„Un pomanagiu și un impostor!” Adrian Porumboiu dă de pământ cu Mihai Rotaru: „Nu are nicio legătură cu fomidabila echipă Universitatea Craiova!” Indignarea fostului patron de la FC Vaslui

La ultimele două acțiune ale echipei naționale, Edward Iordănescu nu a apelat la serviciile lui Andrei Ivan (26 ani). Pentru a-și justifica decizia, selecționerul a declarat la ProSport Live că atacantul trebuie să muncească mai mult și să îmbrățișeze o altă provocare în carieră, pentru că la Universitatea Craiova este cocoloșit de Mihai Rotaru.

La auzul acestor vorbe, acționarul majoritar al grupării din Bănie și-a exprimat indignarea pentru cele spuse de Edward Iordănescu.

„Cum își permite să spună asta? Păi, ce, Craiova e Gaz Metan, Pandurii sau Vaslui?! E o bătaie de joc la adresa istoriei acestui club”, ar fi declarat Mihai Rotaru într-un cadru restrâns, conform surselor ProSport.

„Un pomanagiu și un impostor!” Adrian Porumboiu dă de pământ cu Mihai Rotaru: „Nu are nicio legătură cu fomidabila echipă Universitatea Craiova!” Indignarea fostului patron de la FC Vaslui 

Adrian Porumboiu nu a stat pasiv când a fost înștiințat că Mihai Rotaru a adus în discuție clubul pe care l-a patronat. Fostul arbitru îl acuză pe finanțatorul oltenilor că a primit de la ANRPE 60 de milioane de euro, plus un stadion modern unde să joace, și că își însusește pe nedrept continuitatea legendarei echipe a Universității Craiova.

Mai mult, Adrian Porumboiu a ținut să-i reamintească lui Mihai Rotaru că FC Vaslui a obținut rezultate notabile în grupele cupelor europene, spre deosebire de echipa pe care o conduce în prezent omul de afaceri.

„(n.r. – ironic) Are dreptate, nu se compară Vasluiul cu echipa fantomatică a lui Rotaru, dar vorbeşte în numele unei entităţi care nu are nicio legătură cu celebra şi formidabila echipă Universitatea Craiova. Am tot respectul pentru tot ce a reprezentat Universitatea Craiova. Între timp, echipa a fost preluată cum a fost preluată de un pomanagiu şi impostor.

Pomanagiu că a primit pomană de ala ANRPE peste 60 de milioane de euro și un stadion nou-nouţ. Impostor, pentru că s-a erijat fără argumente morale şi juridice în continuatorul celebrei Universitatea Craiova. O echipă înfiinţată acum 8-9 ani de zile, direct în Divizia B si e confirmată politic drept continuatoarea Universităţii Craiova. Îmi permit o comparaţie.

Eu sunt născut în judeţul Buzau şi aş putea şi eu să mă consider urmaşul lui Marghiloman. Astea sunt doar combinaţii politice doar în România făcute. El a benefeciat politic, are stadion nou la îndemână, dar rămân la părerea că nu are nicio legătură cu ceea ce a fost Universitatea Craiova, ce a fost echipa mare a Universităţii Craiova.

Este obraznic şi spune că nu se compară cu Vasluiul. Nici nu poate. Vasluiul a jucat în cupele europene, a avut o prezenţă onorabilă în Europa, 2-2 cu Inter, 2-2 cu Lazio, 1-1 cu Galatasaray, 0-0 cu campioana Franţei Lille la Vaslui, 1-0 victorie cu Sporting Lisabona, 0-0 cu Twente, în preliminarii Champions League şi niste rezultate pe care acest impostor nu le-a atins, din vreme ce nu s-a calificat cu draci, Laci, locomotiva din Georgia (n.r. Lokomotiv Tbilisi). Nu are nicio abilitate să vorbească. Dacă are vreo problemă cu Iordănescu, să nu spună despre Vaslui. Asta e o echipă politică. A preluat ceva. Nu avea cum să fie ce a fost Universitatea Craiova.

Istoria Vasluiului în competiţiile interne şi externe este peste istoria echipei patronate de acest trepăduş”, a declarat Adrian Porumboiu la Orange Sport.

Publicat: 22 07. 2023, 19:25