Un nou transfer pe axa FCSB – FC Botoșani. „Vine definitiv, cu clauză de coproprietate!”

Un nou transfer pe axa FCSB – FC Botoșani s-a realizat în perioada de mercato din această vară.

Un nou transfer pe axa FCSB – FC Botoșani

Gigi Becali și Valeriu Iftime au ajuns la un acord pentru transferul lui Răzvan Ducan (21 de ani), goalkeeperul crescut de academia deținută de afaceristul din Pipera.

Afaceristul care o finanțează pe FCSB a decis să-l lase pe Răzvan Ducan să plece definitiv la FC Botoșani, însă doar cu condiția ca să existe o clauză de coproprietate de 50% – 50%.

Valeriu Iftime a ajuns la un acord și cu Răzvan Ducan în ceea ce privește salariul pe care urmează să îl încaseze la trupa din Botoșani, iar fotbalistul este așteptat să ajungă sub comanda lui Flavius Stoican luni, 16 ianuarie.

„Ducan nu vine împrumut. Vine definitiv, cu clauză de coproprietate a FCSB. Va fi 50-50% şi azi (n.r. – vineri) am vorbit despre salariu şi luni sper să fie la Botoşani. Avem doi portari buni (n.r. – Ureche şi Tomache), dar ăsta, Ducan, pare cu mai multă experienţă, iar specialiştii îmi zic că e bun. 

Am fost la discuţii cu Becali, am pornit de la mici detalii şi condiţionări. Să mai cedez ceva de la Dawa, dar până la urmă am rămas cu 50-50%. Eu zic că e interesant pentru noi. Să joace. 

E mare câştigul pentru toţi, pentru copil, pentru noi, pentru FCSB. Dar să te baţi pe post cu Pap, e complicat. E cu coproprietate la următorul transfer„, a spus Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, pentru Orange Sport. 

Răzvan Ducan (21 de ani) este un produs al academiei FCSB, iar în iulie 2018 a făcut pasul către echipa mare a roș-albaștrilor. Pe parcursul timpului, vicecampioana României l-a cedat sub formă de împrumut la FC Argeș, AFC Turis și CS Mioveni, iar în această iarnă a ajuns la FC Botoșani.

FCSB a renunțat la opt jucători în această iarnă

Răzvan Ducan este al 8-lea jucător care a plecat de la FCSB în această iarnă, după Marco Dulca (23 de ani/ liber), Radu Boboc (23 de ani/ liber), Bogdan Rusu (32 de ani/ liber), Alexandru Musi (18 ani/ împrumutat la Poli Iași), Andrei Dumiter (23 de ani/ FC Voluntari), Ovidiu Perianu (20 de ani/ împrumutat la Chindia Târgoviște), Ianis Stoica (20 de ani/ împrumutat la U Cluj).

  • 21 de ani are Răzvan Ducan
  • 250.000 de euro este cota lui Răzvan Ducan, conform transfermarkt.com
  • 2 prezențe are Răzvan Ducan în tricoul echipei mari a celor de la FCSB
Publicat: 14 01. 2023, 16:24