Un fost jucător al Stelei și al naționalei României a ajuns la spital, direct pe masa de operație! Prima reacție după intervenția chirurgicală: „Îi mulțumesc mult!” | EXCLUSIV

Dorin Goian a ajuns la spital! Fostul mare fundaș a fost operat pentru o deviație de sept: acesta este „prețul” pe care îl plătește după duelurile tari pe care le-a avut în cariera de jucător.

Dorin Goian a ajuns la spital și a fost operat! Cum se simte fostul jucător al Stelei: „O să mai stau aici două zile!”

Fostul jucător al Stelei a decis să facă un pas important și s-a operat pentru o deviație de sept, după ce problemele au devenit tot mai mari, mai ales noaptea.

Fracturile de piramidă nazală l-au adus pe Goian în situația în care a fost nevoit să se opereze.

„Sunt la spital și am fost operat! A fost vorba de o deviație de sept, de la fracturile de piramidă nazală pe care le-am avut în cariera de jucător. Am avut de multe ori nasul spart! Trebuia să facă acest pas, pentru că am avut parte de disconfort pe timpul nopții”, a spus Dorin Goian, pentru ProSport.

„Mă simt bine, este totul ok după ce am ieșit din operație. Îi mulțumesc mult doctorului Mocanu! O să mai stau două zile sub observație, iar recuperarea va dura în jur de trei săptămâni”, a punctat fostul fundaș al naționalei României, care o susține pe FCSB în „războiul” cu CSA Steaua.

Cum se ajunge la operația de deviație de sept

Septoplastia este o intervenție indicată în caz de deviaţie a septului nazal (deplasarea acestuia față de linia mediană), atunci când aceasta deviație provoacă o obstrucţie deranjantă a uneia dintre fosele nazale, (reducând cantitatea de aer necesară procesului respirației), scrie reginamaria.ro.

Aceasta constă în practicarea unei incizii intranazale (fără cicatrice vizibilă în exterior) și repoziționarea septului nazal în poziția corectă.

Se face de obicei în același timp cu operația pentru micșorarea în dimensiuni a cornetelor nazale inferioare din rinita cronică hipertrofică. Reducția cu radiofrecvență a cornetelor (turbinotomia cu radiofrecvență) reprezintă o metodă rapidă, minim invazivă, având ca efect reducția volumetrică a mucoasei nazale de la nivelul cornetului inferior, oferind în timp o diminuare semnificativă a congestiei nazale, reducerea sforăitului, precum și îmbunătățirea respirației și calității vieții pacienților. Această intervenție nu are contraindicații și poate fi făcută doar cu anestezie locală, în funcție de recomandarea medicului.

Se poate face în orice anotimp, temperatura de afară nu are vreun impact.

Poate fi realizată la persoanele cu vârstă de peste 18 ani, osul și cartilajul fiind în creștere până la această vârstă.

Se poate realiza clasic sau laparoscopic.

Publicat: 18 09. 2023, 19:38
Actualizat: 18 09. 2023, 19:44