Un club din Suedia îi dă lovitura lui Dinamo pe piața transferurilor! I-a „furat” atacantul: fotbalistul a semnat și a fost prezentat oficial

Dinamo București, penultima clasată din Superliga, riscă să retrogradeze înapoi în eșalonul secund.

„Câinii” tocmai ce au ratat transferul unui atacant care i-ar fi putut scăpa din partea de jos a clasamentului.

Un club din Suedia îi dă lovitura lui Dinamo pe piața transferurilor! I-a „furat” atacantul: fotbalistul a semnat și a fost prezentat oficial

Deniz Hummet, atacantul dorit de Dinamo București, a ajuns să semneze cu Djurgardens IF. Vârful turco-suedez a venit gratis, fostul jucător de la Kalmar FF fiind liber de contract.

„Djurgarden își întărește ofensiva cu puternicul atacant Deniz Hummet, care sosește de la Kalmar.

«Este o mare provocare și o mândrie pentru mine să ajung la un club puternic ca Djurgarden, abia aștept să joc în fața acestor suporteri»”, a postat clubul din Allsvenskan pe pagina oficială de X (fostul Twitter), oferind și o primă declarație a fotbalistului.

Dinamo vrea să-l transfere pe Andrea Compagno, atacantul rivalei FCSB

Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, ar dori să-l aducă pe Andrea Compagno în Ștefan cel Mare.

„Ne dorim un atacant. Noi am avut niște ținte. Se pare că au fost cam sus pentru situația lui Dinamo de acum și din păcate nu am reușit să le închidem, ceea ce face lucrurile un pic complicate pentru că trebuie să ne reorientăm rapid. Dar da ne dorim un atacant.

Acum avem din nou o listă, dar am avut două nume concrete cu care am fost foarte aproape, dar din păcate nu s-au materializat din cauza diferenței de nivel și de bani. Unul a apărat deja în presă. Drmic, de la Dinamo Zagreb. La celălalt mai avem o speranță. E tot străin.

(n.r. – V-ați gândit la Compagno? Domnul Becali îl dă pe 150.000 de euro…) Eu am avut deja o discuție cu oficialii Stelei. Dar nu știam situația asta nouă. O să reiau discuțiile. Am avut o discuție cu MM Stoica despre Compagno, dar acum 2 zile cred că situația lui era alta, dar știam că are ofertă și că va pleca afară”, a declarat Andrei Nicolescu, conform Fanatik.

Publicat: 01 02. 2024, 11:01
Actualizat: 01 02. 2024, 11:06