Ultimele detalii despre transferul lui Damjan Djokovic de la FCSB la Rapid! S-a aflat cu câteva ore de intrarea în 2024: decizia momentului, luată de Dan Șucu!

Ultimele detalii despre transferul lui Damjan Djokovic de la FCSB la Rapid! S-a aflat cu câteva ore de intrarea în 2024: decizia momentului, luată de Dan Șucu!
Vezi galeria foto - 5 poze

Ultimele detalii despre transferul lui Damjan Djokovic de la FCSB la Rapid au fost făcute publice cu puțin timp înainte de intrarea în anul 2024.

După cum se știe deja destul de bine, mijlocașul central croat în vârstă de 33 de ani a devenit de mai mult timp indezirabil la echipa roș-albastră, întrucât nu a reușit să îl convingă prin evoluțiile sale de până acum în acest sezon pe patronul Gigi Becali că este fotbalistul de care liderul din Superliga are nevoie în linia mediană.

Ultimele detalii despre situația lui Damjan Djokovic, fotbalistul de la FCSB dorit în această perioadă de Rapid

Astfel, omul de afaceri din Pipera a anunțat în mod public, de mai multe ori, că își dorește să se despartă de el în această iarnă.

Inițial, s-a vorbit în spațiul public despre posibilitatea ca fostul jucător de la CFR Cluj, de patru ori campion în România alături de gruparea din Gruia, să ajungă la Dinamo.

Doar că la scurt timp această ipoteză și-a pierdut din veridicitate, în contextul în care pe fir au intrat cei de la Rapid, care în această perioadă caută soluții pentru a-și întări linia de mijloc.

Care ar fi în prezent principalul impediment în calea acestei mutări

Ei mai iau în calcul în prezent variantele Tudor Băluță și Hrvoje Babec, dar aparent pista Damjan Djokovic ar fi în continuare cea mai de dorit în Giulești.

Totuși, se pare că șansele ca această mutare să se concretizeze s-au cam diminuat, întrucât există anumite probleme de ordin financiar care îngreunează în prezent rezilierea contractului dintre Djokovic și FCSB.

Întrucât este conștient că la Rapid ar urma să nu aibă salariul de 25.000 de euro lunar încasat în prezent la clubul patronat de Gigi Becali, croatul ar dori o compensație de aproximativ 100.000 de euro pentru a-și rezilia contractul cu liderul din Superliga, informează fanatik.ro.

Giuleștenii au stabilit un „deadline” pentru perfectarea acestei afaceri

Astfel, în prezent se poartă negocieri în acest sens între cele două părți și se pare că va mai dura ceva până se va ajunge la un consens, fapt care îi încurcă destul de mult pe cei de la Rapid.

Potrivit iamsport.ro, giuleștenii își doresc să realizeze toate transferurile din această iarnă până la momentul în care echipa va pleca în cantonament, pentru ca antrenorul Cristiano Bergodi să poată să îi înregimenteze pe jucătorii noi în planul său tactic.

Astfel, conform sursei citate anterior, acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu au stabilit o dată limită până la care să se realizeze aducerea lui Damjan Djokovic, respectiv 2 ianuarie.

În cazul în care fotbalistul croat nu va reuși să își rezolve situația contractuală de la FCSB până la acest termen, atunci rapidiștii se vor orienta către un alt jucător care să umple golul din linia mediană.

Publicat: 31 12. 2023, 22:30