„U” Cluj victima arbitrajelor? „Alb-negrii” au ajuns la 5 partide în care deciziile i-au dezavantajat | ANALIZĂ

"U" Cluj victima arbitrajelor? "Alb-negri" au ajuns la 5 partide în care deciziile i-au dezavantajat | ANALIZĂ
Vezi galeria foto - 4 poze

A fost scandal mare după „U” Cluj – CFR Cluj, din pricina deciziilor pe care Radu Petrescu le-a luat. Oficialii „șepcilor roșii” au „tunat” după meci, în special din cauza faptului că Yeboah nu a fost eliminat după o intrare dură asupra lui Fulop.

Și faza celui de-al doilea penalty primit de CFR, când reluările tv nu au susprins momentul contactului dintre Bălan și Kolinger, este contestată de către oficialii Universității.

„Ne întoarcem în anii ’85-’86 când mințeam poporul cu televizorul. Dacă stăm să îi mințim pe oameni că al doilea gol al CFR-ului a fost penalty și că la Yeboah nu a fost roșu înseamnă că merităm să jucăm cu Gibraltar”, a spus Eugen Neagoe după meci.

Cea mai dezavantajată echipă?

Clujenii au fost deranjați că centralul Radu Petrescu a refuzat și să privească la monitorul VAR dacă deciziile sale au fost corecte și și-au amintit și de alte momente din acest sezon când Universitatea Cluj a fost victima erorilor de arbitraj. „Noi am avut niște penalty-uri clare, hențuri clare și VAR-ul nu a intervenit. Ați văzut piciorul lui Fulop. Putea să îi facă dublă fractură de tibie și peroneu. Chiar așa fraieri suntem cu toții?”, a spus Neagoe după meci.

Tehnicianul Universității se referă la alte 4 partide din turul acestui campionat. ProSport a analizat deciziile eronate de arbitraj de la partidele celor de la „U” Cluj și formația de pe Cluj Arena pare una dintre cele mai dezavantajate din acest sezon.

5 partide în care s-au luat decizii „cu cântec”

Prima mare eroare comisă împotriva lui „U” Cluj a fost chiar în prima etapă, la egalul din deplasare cu FCSB (1-1). Atunci, Marian Barbu l-a iertat de eliminare pe Șerban, într-o fază petrecută în debutul partidei. Mai apoi, centralul a greșit și în favoarea Universității, când nu a dictat un penalty pentru FCSB la o intervenție a lui Romario Pires.

S-a greșit împotriva lui „U” Cluj și la partida pierdută cu Petrolul. Tamaș a avut o intrare foarte dură în minutul 4. „Trebuia să primească roșu”, a spus Crăciunescu, în studioul Digi Sport.

O decizie ciudată a luat și Adrian Cojocaru în FC Voluntari – „U” Cluj 0-0. Centralul nu a acordat penalty pentru clujeni, la un henț comis de Ricardinho în careu. Brazilianul a deviat cu mâna depărtată de corp un șut și putea fi și eliminat, pentru că mai avea un cartonaș galben. Cojocaru nu a urmărit reluarea pe monitor.

Clujenii s-au plâns de arbitraj și după partida cu FC U Craiova (1-1). Portarul Popa a respins in extremis o minge, iar arbitri au decis că nu a intrat în poartă. „Mi se pare gol. Putea fi validat”, a spus Neagoe după meci.

Meciurile în care „alb-negrii” au acuzat arbitrajul:

FCSB – „U” Cluj 1-1

Arbitru: Marian Barbu

Decizie contestată: Șerban nu este eliminat în minutul 3

„U” Cluj – Petrolul 0-1

Arbitru: Andrei Chivulete

Decizie contestată: Tamaș nu este eliminat în minutul 4

FC Voluntari – „U” Cluj 0-0

Arbitru: Adrian Cojocaru

Decizie contestată: Nu se dă penalty și eliminare la Ricardinho pentru henț în careu

„U” Cluj – FC U Craiova 1-1

Arbitru: Marcel Bârsan

Decizie contestată: Gol anulat după consultarea VAR pe motiv că mingea nu a intrat în poartă

„U” Cluj – CFR 0-2

Arbitru: Radu Petrescu

Decizie contestată: Yeboah nu este eliminat la o intrare dură asupra lui Fulop/ penalty acordat pentru CFR la duelul Kolinger – Bălan

Publicat: 24 10. 2022, 16:59
Actualizat: 24 10. 2022, 19:22