U Cluj – Dinamo 0-1, două surori în neputința de a gestiona gloria neașteptată, respectiv libertatea ieșirii din insolvență. Cronică de Gabriel Berceanu

U Cluj și Dinamo sunt azi două surori neputincioase în fața gloriei, respectiv libertății, care le-au depășit condiția și pe care, culmea, tocmai ele le-au produs remarcabil. Chiar dacă n-au pierdut de trei etape, ceva mocnește în dinamica lor.

U Cluj, de la revenirea în Superliga, s-a fixat în profilul clubului nimbat de tradiție care nu plătește sume de bani pentru transferuri de jucători. Cum-necum, mai ales prin știința lui Sabău, și-a configurat un stil, a elaborat o admirabilă identitate de joc, ba chiar a făcut din aceasta productivitate pentru istorie. S-a calificat în cupele europene. Trosc! De-aici, filmul alb-negru în ton cu blazonul a devenit color peste noapte. Și s-a rupt.

Gloria deschisă de Nistor, Chipciu și Bic a depășit condiția Universității de azi. Bani publici, dar nu poți juca pe Cluj Arena deși revii în cupele europene după jumătate de secol. Cum să te lupți mai aprig de-atât cu FCSB sau Universitatea Craiova când ai plafon salarial înghețat? N-ai cum să treci nici de Ararat în Europa. Te trezești la ceasul istoric fără fundaș dreapta. Și fără stoperi. Macalou și Thiam, crescuți pe valul gloriei, dau să fugă acum la bani mai mulți, pe urmele lui Boboc și Masoero. Cât să inventeze Sabău înlocuitori de același calibru, veniți gratis, pe același salariu?

Dinamo, de la revenirea în Superliga, s-a fixat în profil clubului nimbat de tradiție care din vulcanul peluzei, îndârjirea muncitorească a lui Kopic și noul management performează prin pântecul volburos al insolvenței. De la barajul pentru evitarea retrogradării, spre play-off: ce drum de poveste într-un an, cine s-ar fi așteptat?! Doar că a venit ieșirea din insolvență. Pârrrr! De-aici, spuma de basm alb-roșu se evaporă iar libertatea de a lupta pentru revenirea în Europa, libertatea de a fi bun cu finalitate, crește… incomod.

Dinamo pierde sau renunță la 8 oameni de prima echipă, aduce alți 8, plătind și clauzele de transfer definitiv pentru Mărginean și Opruț. Doar că echipa are un singur meci bun în primele 6 etape. Ok, 4-3 cu FCSB, dar rămân totuși 1,5 puncte în grila play-off-ului, jocul nu convinge, ai tot 1,5 puncte câștigate cu Csikszereda, UTA, Botoșani și Oțelul. Andrei Nicolescu trece aiuritor la critici tactice în analize tv pe seama lui Kopic. Sunt gata antrenorul croat și managementul clubului pentru libertatea apăsătoare de-a fi, obligatoriu ar spune peluza care te-a scos din abis, cel mai bun? Hmm…

Dinamo stingheră în posesie, U Cluj blocată în limite

Din cei 22 de titulari, fix 11 sunt străini. Balanță înclinată mult spre Dinamo, cu 8 în dreptul ei! Doar fâșia stângă e autohtonă la „câini”: Opruț – Cîrjan – Musi. Culmea, cei trei stranieri de la gazde le sunt adversari direcți: Mikanovic, Murgia, Lukic!

Și mai e o ciocnire interesantă, pe părți opuse, Musi versus Gheorghiță, tinerii plecați de la FCSB. Avântul afirmării după ieșirea din vestiarul campioanei le zdruncină însă claritatea, ambii văd „galben” în primul sfert de oră. Gheorghiță, la un cot pentru care până și Nistor îl dojenește, iar Musi, după o cădere în care el îl dojenește pe arbitrul Găman.

Dinamo controlează pasiv, circulație care arde parcă elevii lui Kopic, nu adversarul. Coordonarea aparține oaspeților, pătrunderea însă nu-i nicăieri. Ofensiva în dinamică a „câinilor” dă ocol careului advers, lipsesc ocaziile mari, ofsaidul îl blochează pe Opruț și tot fundașul stânga trage în Chirilă dintr-un unghi aproape imposibil. „Capul” lui Kyriakou, anterior… de umplut livetextul 🙂

U Cluj – Dinamo, afiș frumos cu piesă nerepetată

După aproape un meci de baricade în zece oameni etapa trecută, la Farul, Universitatea pare rămasă în paradigma defensivă a sacrificiilor pentru conservare. Atunci însă și-a arvunit iute un 1-0, aici nu poți păstra o remiză searbădă. Dinamo renunță la surogatul de dominare pe pozițional, este evident că Armstrong – Musi – Karamoko preferă roluri reactive.

Preiau gazdele sceptrul sărac al posesiei de celofan, cu toate că nici brațului lor nu-i convine. Chipciu caută verticalizări, Lukic câștigă multe dueluri directe dar vrea o simplitate dusă spre „bufa-bufa”. Dacă Nistor nu e pe traseu, atac nu e. Motorul clujenilor trage vârtos în minutul 38, mingea mușcă iarba de lângă bară, pe exterior.

Fuseseră 10 goluri în ultimele două U Cluj – Dinamo. Azi, Dumnezeu cu mila! Și fotbal „pe hold”.

Revolta lui Sabău produce doar o vâltoare

Sabău nu acceptă mediocritatea și îi zguduie cu trei schimbări imperiul. Apare Capradossi, ca să aibă și „U” măcar un stoper pe teren, Macalou, revenit la echipă, îl schimbă pe agitatul fără realizări Gheorghiță. Intră și Miguel Silva pentru Simion. La Dinamo, nici stilul lui Kopic, nici zestrea băncii, nu declanșează nimic.

Se greșește mult, iar când adversarul poate profita, se greșește tare. Nervii rostogolesc pe o pantă de neputință tot sacul haosului clocotitor. Nici frică, nici pândă: ceva amorf leagă lucrurile așa cum nimănui nu are cum să-i placă sau convină. Cum? Păi, Armstrong, anihilat exemplar de Chipciu și Bic. Dar asta înseamnă mai puțin pe ofensiva de bandă stângă a ardelenilor. Pe de altă parte, Boateng ceva mai avansat blochează din start larghețea în mișcări a lui Nistor. Însă de-aici precauția colegilor de linie care strâng și iau din resursele atacului. Și tot așa.

Alex Chipciu trage, scoate Epassy în corner, primul șut pe poartă al ardelenilor, în minutul 62. Slavă ție, studenție, dar fără Nistor și Chipciu oare ce-ar mai rămâne?!

Macalou, ești chiar tu?! Alex Pop scrie povestea

Kopic, după cum spuneam, n-are nici resurse pentru metamorfoză, nici aplecare spre răsturnări magice la nivel de efectiv. Intră Sivis la Ikoko, fundaș dreapta, post pe post. Poate urcă mai coerent.

Ar fi nevoie de o greșeală împinsă dincolo de acceptare, cu efecte în cascadă susținute de stângăcii norocoase astfel încât cineva să marcheze pentru o victorie realmente nemeritată, per total. Apar pe teren și Caragea, și Alex Pop, ultimul chiar crescut de Universitatea Cluj, dar încă fără gol la Dinamo, dacă vă vine să credeți… O pune în plasă, se ridică fanionul.

Macalou, pe fază de fuleu când zbârnâia în mod normal, efectiv își dă cu stângul în dreptul, lent și sinucigaș în interpretarea pașilor. E faza simbol pe sfârșit de meci nu doar pentru Universitatea astăzi. Ci pentru tot meciul.

Până la urmă, la meciul 24 pentru Dinamo, atacantul Alex Pop înscrie. Flerul îi spune să tragă din prima, tinerețea lui Iustin Chirilă șterge reflexul simplu și deschide gafa de care era nevoie pentru deschiderea de scor. Mingea se scurge pe sub portar, e 0-1 din minutul 89. Și așa rămâne.

Rămân întrebările, oricât de mari ar fi frustrările și falsa euforie

U Cluj – Dinamo 0-1, dar după cel mai 0-0 posibil între două echipe înfundate în căutarea de ritm. Victorie dinamovistă pe tablou de remiză, două formații care parcă ar chivernisi puncte ca să nu retrogradeze la final, nicio urmă din dezinvoltura presupusă a ambițiilor de play-off.

Gloria neașteptată, nu bruscă, pentru că Sabău a construit-o treptat, dă încă o dată la o parte mantia și arată limitele colțuroase ale Universității, impus de statutul clubului, nu de profilul câtorva jucători buni sau foarte buni. Ce ar însemna un sezon de succes acum la „U”? Când fotbalul e făcut să vrei totdeauna mai mult, ce faci când din spate ți se șoptește fără vorbe suficiența?

Eliberarea din insolvență dezvelește la Dinamo mestecarea în gol și ridică pe o platformă înfiorată întrebările: e Kopic și antrenor de cupe europene ori de titlu? Mitul punctelor obținute după partide neconvingătoare e povestit doar de cei care s-au descătușat, după ce au făcut-o. Sunt străinii proptiți estival în ecosistem pietre de temelie sau pietre de moară?

Cine se bucură cu toată seninătatea la Dinamo acum, și nu e îngrijorat, nu pătimește cu adevărat pentru Dinamo.