Tupeul lui Bancu după ce și-a îngropat echipa printr-un gest iresponsabil: „Arbitrul ne-a tocat mărunt”
Bancu și-a lăsat echipa în inferioritate cu 25 de minute înainte de final, din cauza unui gest iresponsabil, dar spune că arbitrul i-a tocat mărunt pe olteni.
Universitatea Craiova a remizat, acasă, cu Dinamo, 2-2, în etapa 11, iar căpitanul gazdelor, Bancu, eliminat după un gest iresponsabil, susține că arbitrul a tocat mărunt echipa din Bănie.
Bancu dă vina pe arbitru, deși și-a îngropat echipa
Liderul Superligii după 10 etape, Universitatea Craiova, a terminat la egalitate, pe teren propriu, cu Dinamo, aflată pe locul 3 la ora partidei.
În minutul 65 a avut loc o fază controversată la mijlocul terenului. După un clinci între Bancu și Armstrong, jucătorul de la Dinamo l-a călcat pe fundaș pe abdomen cu crampoanele, când se ridica de pe gazon. Internaționalul român a reacționat la fel, dar numai el a fost eliminat, în timp ce scoțianul a primit cartonaș galben.
„Îmi pare rău pentru colegii mei, pentru suporteri. Decizia arbitrilor. Ne-a tocat mărunt. S-a ajuns la acea eliminare care după mine nu a fost. Trebuia să fim eliminați amândoi, ori niciunul.
Nu mi-a spus nimic. Nu știu cum a interpretat el faza. Este greu. Aveam jocul sub control, aveam 2-1. Îmi pare rău pentru colegii mei. În 10 oameni este greu, a venit acea fază…
Trebuie să trec peste, nu este primul roșu. Am mai luat. Important e să fiu bine, să fiu sănătos. Noi plătim jucătorii. Eu o să stau în tribună și mă uit la arbitrii care greșesc.
Trebuie să ne adunăm. Trebuie să câștigăm în Europa și după vom vedea la FCSB ce vom face.
Am demonstrat că putem cu orice echipă în Europa. Mergem cu gânduri mari acolo. Este fotbal, sunt nervi mulți”, a declarat Bancu, la PrimaSport.
Pentru echipa olteană urmează meciul din Conference League
Dinamo a marcat prima, prin Musi (16), care a reluat în plasă mingea trimisă în bară de Perica. Universitatea Craiova a egalat imediat, prin portughezul Teles (20), și a preluat conducerea în minutul 50, când Badelj a marcat cu o lovitură de cap după corner.
A venit faza din minutul 65, după care dinamoviştii au forţat golul care să le aducă un punct. Două rezerve, Armstrong şi Alexandru Pop, au colaborat la golul egalizator, din minutul 90, înscris de cel din urmă.
După acest rezultat, echipa din Bănie rămâne pe primul loc, cu 24 de puncte, urmată de FC Argeş (22 de puncte) și Dinamo (20 de puncte). Podiumul poate suferi modificări, deoarece FC Botoșani, Rapid, ambele cu 19 puncte, și Unirea Slobozia, cu 17 puncte, nu au jucat.
Pentru trupa pregătită de Mirel Rădoi urmează meciul de joi, 2 octombrie, în deplasare, cu formația poloneză Rakow, care contează pentru prima etapă din Conference League.