Transferurile lui Florinel Coman și Darius Olaru, marea spaimă a celor de la FCSB! Anunțul lui Elias Charalambous

Transferurile lui Florinel Coman si Darius Olaru, marea spaima a celor de la FCSB! Anuntul lui Elias Charalambous
Vezi galeria foto - 8 poze

Transferurile lui Florinel Coman (25 de ani) și Darius Olaru (25), care ar putea părăsi Superliga în perioada următoare, sunt marea spaimă a celor de la FCSB.

Anunțul lui Elias Charalambous cu privire la potențialele plecări ale celor doi lideri a fost făcut chiar înainte de startul cantonamentului din Antalya.

„Dacă băieții au variante mai bune, de ce nu?”. Transferurile lui Florinel Coman și Darius Olaru, marea spaimă a celor de la FCSB! Anunțul lui Elias Charalambous

FCSB a plecat luni, 8 ianuarie, în Turcia, unde are programat un cantonament de aproximativ două săptămâni. Înainte să se îmbarce în avionul cu destinația Antalya, Elias Charalambous a luat parte la o conferință de presă, în cadrul căreia a vorbit, printre altele, despre intențiile clubului din 2024.

FCSB va face tot posibilul pentru a cuceri titlul în Superliga, iar în acest moment clasamentul o avantajează. Gruparea roș-albastră e lider în Superliga după 21 de etape, cu 44 puncte, la 8 puncte în fața principalei urmăritoare, CFR Cluj.

Însă, pentru a continua pe aceeași linie, FCSB are nevoie de cei mai buni jucători ai săi și în partea a doua a campionatului. Și cei mai în formă fotbaliști de la FCSB sunt Florinel Coman și Darius Olaru. Primul dintre cei menționați a marcat 9 goluri și a oferit 8 pase decisive în campionat, în timp ce Olaru a înscris 10 goluri și a oferit două pase decisive.

Având în vedere aceste statistici impresionante, Gigi Becali și Meme Stoica au tot dreptul să se teamă în cazul unor eventuale plecări ale celor doi jucători.

Însă, Elias Charalambous spune că nu este atât de speriat de potențialele transferuri care s-ar putea materializa pentru Florinel Coman și Darius Olaru:

„Nu mă tem. V-am spus că noi trebuie să fim bucuroși când unii jucători se transferă în ligi mai importante. Nu e vorba doar de Coman sau Olaru, poate să apară ceva și pentru alt jucător. Dacă băieții au variante mai bune ca aici, de ce nu? Este vorba, totuși, de cariera lor? Dar, momentan sunt aici, nu e ceva oficial, trebuie să muncim. Să fim focusați, vacanța e gata!”, a declarat Elias Charalambous.

Transferurile de la FCSB, decise de Meme și Gigi Becali

În același timp, Elias Charalambous a spus că el nu are nicio implicare în ceea ce înseamnă transferurile de la FCSB, fie că e vorba despre sosiri sau plecări:

„Cu siguranță, noi aducem doar jucători de calitate pe care-i cunoaștem foarte bine. Vrem jucători care au calitatea, abilitatea să ne ajute să îndeplinim obiectivul. De aia sunt aici cei doi, dar trebuie să muncească mult, ca să prindă echipa

Sunt mulțumit de lot, avem jucători foarte buni, niciodată nu se știe în perioada de transferuri, mereu poți să ai sosiri sau plecări. Dar asta nu e treaba mea, MM și Gigi decid, meseria mea e să antrenez. Nu sunt cel care decide transferurile, sunt doar antrenor, transferurile sunt făcute de MM și Gigi”, a adăugat antrenorul FCSB.

Publicat: 09 01. 2024, 11:33