Transferul surpriză cu care Gigi Becali vrea să rezolve una dintre cele mai mari probleme de la FCSB

Gigi Becali pregătește o adevărată revoluție în lotul celor de la FCSB, în perioada de mercato din iarnă. Astfel, omul de afaceri vrea să realizeze mai multe transferuri importante, care să ajute echipa să reintre în lupta pentru titlu.

Conform informațiilor apărute recent, se pare că latifundiarul din Pipera pregătește un transfer surpriză, prin care vrea să rezolve una dintre cele mai importante probleme din lotul „roș-albaștrilor”.

Tânărul Remus Guțea, dorit la FCSB

Gigi Becali are planuri mari pentru perioada de mercato din iarnă. Latifundiarul din Pipera vrea să facă mai multe transferuri importante, prin care să întărească lotul pregătit de Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Astfel, conform informațiilor apărute recent, se pare că omul de afaceri a pus ochii pe Remus Guțea, tânăr fotbalist al celor de la FC Voluntari. Jurnaliștii de la digisport.ro susțin că Gigi Becali este interesat de serviciile fotbalistului în vârstă de 19 ani, pentru a rezolva problema jucătorului U21.

Astfel, tânărul Remus Guțea ar putea reprezenta o soluție foarte bună pentru întreg flancul stâng al celor de la FCSB. Conform sursei citate anterior, se pare că oficialii campioanei României s-au interesat deja de acest fotbalist. Astfel, transferul s-ar putea realiza, având în vedere că între Gigi Becali și Florentin Pandele, primarul din Voluntari, există o relație foarte bună.

Transferul lui Kevin Ciubotaru, în continuare sub semnul întrebării

Kevin Ciubotaru, fotbalistul celor de la FC Hermannstadt, se află pe lista de transferuri a celor de la FCSB. Tânărul jucător al sibienilor este dorit de Gigi Becali, tocmai pentru a rezolva problema regulii U21 din lotul pregătit de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.

Kevin Ciubotaru a vorbit recent despre un posibil transfer la formația din capitală și a declarat că este gata să poarte negocieri cu Gigi Becali. Totodată, acesta a mai precizat că își dorește să evolueze într-un campionat mai puternic din Europa, unde jucătorii tineri primesc șanse, precum campionatul Olandei.

Kevin Ciubotaru, fotbalist în vârstă de doar 21 de ani, este cotat în acest moment de către platforma de specialitate Transfermarkt la suma de 400.000 de euro. În ultima perioadă s-a zvonit că de serviciile lui se interesează și cei de la Rapid București.

Publicat: 21 12. 2025, 17:29