Transferul pe care Rapid îl forțează după plecarea lui Horațiu Moldovan!

Dan Sucu si Victor Angelescu asteapta inceperea meciului de fotbal dintre echipele Rapid si FCSB din etapa a V-a a play-off-ului Superligii, disputat pe stadionul Rapid-Giulesti din Bucuresti, duminica, 23 aprilie 2023. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Rapid vrea să mute urgent pe piața transferurilor pentru a-i găsi înlocuitor lui Horațiu Moldovan, care este ca și plecat la Betis Sevilla.

ProSport a anunțat în exclusivitate că doar unele formalități mai stau în calea trecerii lui Horațiu Moldovan de la Rapid la Betis Sevilla. Portarul titular al echipei naționale a României s-a înțeles deja cu clubul spaniol și urmează ca transferul să fie oficializat în cel mai scurt timp.

În condițiile în care conducerea clubului de lângă Podul Grant nu se pot opune, Dan Șucu îi caută acum de urgență un înlocuitor lui Horațiu Moldovan, iar prima țintă vine tot din Superliga.

Rapid forțează transferul lui Silviu Lung jr., după plecarea lui Horațiu Moldovan!

Rapid vrea să îi găsească de urgență un înlocuitor lui Horațiu Moldovan, astfel că a demarat deja discuțiile pentru a-l aduce pe Silviu Lung jr. de la Poli Iași.

Echipa de lângă Podul Grant rămâne fără portarul titular cu numai câteva zile înaintea reluării sezonului în Superliga. Dan Șucu a băgat adânc mâna în buzunar pentru a întări echipa în această iarnă, însă în acest moment se vede în situația de a căuta urgent o variantă pentru buturile echipei lui Cristiano Bergodi.

Horațiu Moldovan va fi noul jucător al spaniolilor de la Betis Sevilla, unde urmează să ajungă în cel mai scurt timp, potrivit surselor ProSport. În aceste condiții, conducătorii de lângă Podul Grant au pornit discuțiile pentru Silviu Lung jr., portarul celor de la Poli Iași, anunță Digi Sport.

Horațiu Moldovan va fi titular la Betis Sevilla

Horațiu Moldovan le-a transmis celor de la Betis Sevilla că acceptă transferul doar dacă este titular, pentru a fi sigur că va juca pentru naționala României la EURO 2024, iar presa din Spania anunță că spaniolii au fost de acord cu această condiție.

„Portarul român va fi noul titular de la Betis. Este Horațiu Moldovan, portarul Naționalei României si unul dintre cei care vor fi convocați la Euro 2024.

Portarul în vârstă de 25 de ani joacă la Rapid București din 2021 și a pus stăpânire pe post imediat ce a aterizat în echipa giuleștenilor. Asta arată adaptarea rapidă pe care o are la cluburile unde ajunge.

Deși românul este evaluat la 2,5 milioane, clauza lui nu ajunge la un milion de euro (800.000). Un transfer destul de accesibil pentru clubul verde-alb și foarte necesar având în vedere că portarul stă la baza oricărei mari echipe”, au notat jurnaliștii de la elgoldigital.com.

Publicat: 17 01. 2024, 16:52