Transferul momentului la Rapid e blocat de Măldărăşanu! Se opune plecării fotbalistului: „Dacă îl vindem, nu ştim ce vrem”

Transferul momentului la Rapid e blocat de Maldarasanu! Se opune plecarii fotbalistului: „Daca il vindem, nu atim ce vrem”
Vezi galeria foto - 7 poze

Transferul momentului la Rapid e blocat de antrenorul Marius Măldărăşanu (48 de ani), care se opune plecării fotbalistului de la FC Hermannstadt!

Măldărășanu a transmis un mesaj cât se poate de clar conducerii sibiene și a spus că nu mai vrea să piardă niciun jucător, asta după ce echipa s-a despărțit deja de fotbaliști importanți precum Karlo Letica, Raul Opruț și Baba Alhassan.

Transferul momentului la Rapid e blocat de Măldărăşanu! Antrenorul se opune plecării fotbalistului

Rapid intenționează să bifeze o nouă fereastră de transferuri spectaculoasă, iar până în acest moment, giuleștenii și-au asigurat serviciile unor jucători ca Borisav Burmaz, Florent Hasani și Ermal Krasniqi.

Dan Șucu îl mai dorește pe Virgile Pinson, rămas liber de contract după despărțirea de FC Botoșani. Și, de asemenea, s-a scris că Rapid va face tot posibilul pentru a-l transfera pe Mino Sota, de la FC Hermannstadt.

În ceea ce îl privește pe mijlocașul japonez în vârstă de 29 de ani, s-a vehiculat că Dan Șucu ia în calcul două posibilități. Fie le va plăti sibienilor o sumă modică, fie le va oferi un jucător sub formă de împrumut până la finalul sezonului și nu va mai da niciun ban. Acționarul majoritar al Rapidului a decis să acționeze astfel la masa negocierilor, deoarece contractul lui Mino Sota cu FC Hermannstadt va expira la capătul actualei stagiuni.

În cazul în care nu va ajunge la un acord cu sibienii, atunci Dan Șucu își va concentra atenția exclusiv asupra fotbalistului, pe care va încerca să îl convingă să semneze din postura de jucător liber de contract și să facă pasul în Giulești din vară.

Întrebat despre o posibilă plecare a lui Mino Sota la Rapid, Marius Măldărășanu a răbufnit și a transmis conducerii că nu mai acceptă să se despartă de încă jucător un valoros. În vară, FC Hermannstadt i-a pierdut pe Karlo Letica și Raul Opruț, vânduți la Lausanne, respectiv Kortrijk, iar în iarnă, Marius Măldărașanu a rămas și fără Baba Alhassan, cedat în schimbul a 600.000 de euro la FCSB.

În acest context, Măldărășanu a transmis:

„Mi-ar fi greu… în momentul în care ar pleca şi Mino Sota, nu ştim ce ne dorim cu adevărat. Eu, ca antrenor, înţeleg, suntem o echipă mică, trebuie să trăim, mai vindem un jucător – doi, dar nici aşa.

Repet, nu ştim ce găsim să punem la loc. Poţi să aduci un jucător valoros, dar trebuie să îl integrezi, să se adapteze şi acum e dificil. I-am pierdut pe Letica, Opruţ, Baba Alhassan, să îl pierd şi pe Sota ar fi dificil”, a răbufnit antrenorul lui FC Hermannstadt, la plecarea în cantonamentul din Antalya.

Mino Sota e unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din Superliga

Mino Sota se află sub contract cu FC Hermannstadt din iulie 2021, atunci când a părăsit-o pe Metaloglobus pentru a face pasul la Sibiu. Mijlocașul japonez a devenit rapid unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din Superliga, în primul rând datorită seriozității de care a dat dovadă în teren și în afara acestuia.

În actuala stagiune, Mino Sota a îmbrăcat tricoul lui FC Hermannstadt într-un total de 22 de meciuri, reușind să înscrie și un gol. Cota sa de piață este de 700.000 de euro, potrivit Transfermarkt.

Publicat: 05 01. 2024, 13:23