Transferul lui Marko Dugandzic la Rapid este lăudat de un fost membru al staff-ului giuleștenilor: „Aveau nevoie de un asemenea atacant! E pe profilul publicului” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

În cursul zilei de vineri, 22 iulie, Rapid a rezolvat încă două transferuri: Marko Dugandzic și Jayson Papeau au fost prezentați oficial în Giulești.

Mutările au venit după apelul disperat al lui Adi Mutu de la finalul partidei cu CFR Cluj, când s-a declarat nemulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție și a solicitat de urgență încă 4-5 transferuri.

Prezent la emisiunea ProSport Live, Gabi Răduță s-a declarat impresionat de mutarea atacantului croat sub comanda „Briliantului”, pe care îl vede potrivit pentru un club de profilul Rapidului.

Transferul lui Marko Dugandzic la Rapid este lăudat de un fost membru al staff-ului giuleștenilor: „Aveau nevoie de un asemenea atacant! E pe profilul publicului” | EXCLUSIV ProSport Live

Fostul șef al departamentului de copii și juniori din Giulești îl consideră pe Dugandzic un fotbalist imprevizibil, care lovește mingea bine, însă e de părere că nu va putea fi la un randament maxim la partida cu FCSB, cu toate că a efectuat toată pregătirea de vară cu CFR Cluj și a evoluat și în meciurile oficiale pentru ardeleni.

„Pe Papeau nu-l știu, dar pe Dugandzic îl știu. Mi se pare un jucător interesant, aveau nevoie de un asemenea atacant, este exact pe profilul publicului. Este un atacant imprevizibil, are o bună lovire a mingii, iar prin atmosferă și suporteri sunt sigur că se va integra repede. Nu cred că va da un randament maxim în weekend”, a spus Gabi Răduță, la ProSport Live.

Sosit în iarna trecută în Gruia, revenit în România după o aventură la Sochi, unde nu a dat randamentul scontat, Dugandzic nu a putut să atingă nivelul din perioada de la FC Botoșani nici în tricoul campioanei României. La CFR Cluj, croatul a bifat 17 meciuri, în care a marcat o singură dată și a oferit o pasă decisivă.

  • 500.000 de euro este cota de piață a lui Marko Dugandzic, potrivit Transfermarkt.com

  • Un trofeu a câștigat croatul în întreaga sa carieră: titlul de campion cu CFR Cluj, în sezonul precedent

Publicat: 22 07. 2022, 22:08